Știri Studii/Cercetări

Ce se întâmplă cu o treime dintre pacienții care au avut o formă gravă de COVID-19. Studiul este îngrijorător

Aproape o treime dintre persoanele care au avut COVID-19 revin la spital în decursul următoarelor 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare, arată un studiu îngrijorător făcut în Marea Britanie, citat de The Telegraph.

Studiul a fost realizat de Universitatea Leicester și Oficiul Național pentru Statistică din Marea Britanie și arată că efectele pe termen lung sunt devastatoare în cazul persoanelor care au avut o formă severă de COVID-19.

Din 47.780 de persoane care au fost externate, 29,4% au fost reinternate în spital în următoarele 140 de zile, iar 12,3% din total au murit.

Se pare că oamenii se duc acasă, au efecte pe termen lung, se întorc, și mor. Am consemnat că aproape 30% sunt reinternați, este vorba de mulți oameni. Cifrele sunt foarte mari”, a declarat Kamlesh Khunti, unul dintre autorii studiului, profesor la Universitatea Leicester.

Cei mai mulți dintre pacienții care au revenit la spital aveau probleme de inimă, rinichi și ficat, dar și diabet.

”Nu știm dacă este din cauză că COVID-19 distruge celule beta care produc insulină și faci diabet de tip unu, sau pentru că produce rezistență la insulină și faci tipul doi, dar observăm aceste surprinzătoare diagnostice de diabet”, a mai spus Khunti.