Un regim de viață echilibrat, în care aducem organismului un aport alimentar care să îmbine tot ce este necesar, de la vitamine și minerale, până la proteine, reprezintă cheia unei vieți sănătoase. Un regim alimentar echilibrat ține bolile departe de noi și ne ajută să avem un sistem imunitar eficient în lupta cu inamicii nevăzuți.
Totuși, e dificil să găsim echilibrul perfect în alimentație, mai ales atunci când vrem să stimulăm imunitatea, pentru a preveni bolile sezonului rece sau chiar infectare cu noul coronavirus. Așa că mulți dintre noi apelăm la suplimente alimentare – vitamine și minerale, pe care le luăm cu sau fără recomandare medicală, dar care ne ajută să luptăm cu bolile.
În ultima perioadă, în farmaciile din România s-au vândut masiv suplimentele de Vitamina C, Vitamina D și Zinc, despre care se știe că stimulează imunitatea și ne pregătește organismul să lupte cu virusurile.
Mare atenție însă! Un aport prea mare de vitamine poate dăuna organismului. Mai mult, e nevoie de un echilibru între vitamine, minerale și ceilalți nutrienți, care nu pot fi obținuți decât printr-o alimentație sănătoasă. Dr. Laura Ene, medic specialist nutriție, diabet și boli metabolice, ne sfătuiește să fim foarte atenți la ceea ce consumăm și, mai ales, să avem grijă să nu luăm o cantitate prea mare de vitamine.
Vitaminele sunt asimilate cel mai bine de organism atunci când provin din surse naturale. Cel mai ridicat conținut de vitamina C îl au pătrunjelul, legumele verzi cu frunze, ca spanacul, varza sau broccoli, ardeii grași sau iuți, roșiile, morcovii, iar din rândul fructelor kiwi, papaya, citricele și, nu în ultimul rând, fructele de pădure. Avantajul consumului de legume și fructe este, pe lângă aportul de vitamina C, fiecare fruct sau legumă consumată ne aduce și alte elemente extrem de necesare bunei funcționări a organismului și păstrării unei sănătăți de fier.