CE PAȘI SE FAC ÎN ROMÂNIA ÎN PRIVINȚA DONĂRII DE ORGANE. Modul în care o persoană și-ar putea da acordul pentru prelevare

România ar putea face pași importanți în următoarea perioadă în ceea ce privește procedurile legale prin care o persoană din țara noastră poate deveni donator de organe. Reprezentanții Agenției Naționale de Transplant propun o serie de modificări legislative, care să simplifice acest proces.

Ceea ce au în vedere oficialii Agenției Naționale de Transplant este ca pe toate permisele auto să existe o rubrică unde posesorii să-și exprime, prin bifarea ei, acordul sau dezacordul cu privire la donarea de organe. Decizia a fost luată în urma unor analize potrivit cărora victimele accidentelor rutiere ajung, cel mai adesea, în moarte cerebrală. Totuși, chiar și în baza acordului dat de posesorul permisului de conducere este nevoie și de încuviințarea rudelor.

Vizibilitatea ideii de donare poate să reiasă și din alte lucruri, de exemplu avem un proiect cu Ministerul de Interne prin care să se introducă o bifă pe permisul de conducere, cum este în America de exemplu, prin care posesorul permisului își exprimă acordul, dezacordul sau se abține de la a-și exprima acordul de a deveni donator de organe în eventualitatea în care ajunge în moarte cerebrală. Știm că principalele două grupe care ajung în moarte cerebrală sunt cei care provin din accidentele rutiere și din accidente vasculare cerebrale. Dacă este scris undeva, eu cred că familia poate să țină cont de opțiunea acelei persoane”, a explicat la Medika TV dr. Radu Zamfir, directorul Agenției Naționale de Transplant.

La noi în țară persoanele pot să-și exprime acordul cu privire la donarea organelor, însă este nevoie de îndeplinirea unei proceduri care presupune eliberarea unui document de către un notar în acest sens. În baza hârtiei de la notar, cei interesați să devină donatori de organe sunt automat trecuți în Registrul Donatorilor în Viață.

La noi în țară există Registrul Donatorilor în Viață. În acest Registru orice cetățean al României poate să-și exprime, mergând de o manieră voluntară la a orice notariat, poate să-și exprime acordul dat pe perioada vieții de a deveni donator de organe în eventualitatea în care acel om ajunge în moarte cerebrală. De principiu nu mai trebuie consultată familia, dar eu cred că este totuși important să fie consultată”, a mai spus dr. Radu Zamfir, directorul Agenției Naționale de Transplant.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes