Eveniment Sănătatea în România Știri

Ce îi preocupă pe medici mai mult decât coronavirusul

Spitalul Universitar de Urgență Militar Central este, timp de două zile, gazda unui forum cu participare internațională pe tema controlului asupra infecțiilor provocate de rezistența la antibiotice. Reuniunea are ca obiectiv perfecționarea și specializarea profesioniștilor din sănătate în domeniul prevenirii, controlului și combaterii infecțiilor asociate actului medical.

Rezistența la antimicrobiene poate ucide 10 milioane de oameni/an

Vineri dimineață, în deschiderea lucrărilor forumului, comandantul SUUMC, general maior medic conf. univ. dr. Florentina Ioniță-Radu a vorbit despre amenințarea rezistenței germenilor la antimicrobiene: ”Vă reamintesc celebrul raport realizat de economistul Jim O’Neill în anul 2014 la cererea primului ministru britanic de la acel moment, David Cameron, prin care se estima că mortalitatea atribuită rezistenţei la antimicrobiene poate creşte de la estimarea actuală, de cca 700,000 de decese, la peste 10 milioane de decese anual până în anul 2050, cu un cost enorm pentru economia mondială, de cca 100 de miliarde de dolari. Raportul Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) publicat în 2019 arată că la nivelul Uniunii Europene (UE) şi Ariei Economice a Europei (EEA), rezistenţa la antibiotice este responsabilă de circa 33.000 de decese anual şi de un impact economic anual estimat la aproximativ 1,1 miliarde de euro.”

Vom avea medici microbiologi șomeri

În calitate de participant la lucrările forumului, prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, s-a referit la decalajele dintre preocupările lumii medicale pentru reducerea acestor infecții și eforturile administrative: ”Îmi cer scuze că eu nu sunt așa de optimist, dar, de multe ori, preocuparea noastră profesională este cu mult înaintea preocupărilor administrative care ar trebui să reglementeze acest domeniu și, deși facem eforturi în această direcție, nu reușim să progresăm suficient. Eu sunt mai îngrijorat pentru că anul acesta în România o să avem ca absolvenţi prima generaţie de după anul 1992 de medici microbiologi, dar încă nu avem secţii şi compartimente de microbiologie în spitalele clinice din România. Deci ei s-ar putea să nu aibă unde să lucreze, în condiţiile în care discutăm despre o prioritate de sănătate publică.”  

”Aceste infecții ucid mai mulți oameni decât coronavirusul!”

Invitat ca speaker și expert, profesorul Juan Pablo Horcajada , șeful secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Del Mar Barcelona, a punctate: ”Suntem mai îngrijorați de aceste infecții rezistente decât de coronavirus. Pentru că aceste infecții ucid mai mulți pacienți decât coronavirusul, în fiecare zi!”

România, în topul consumului de antibiotice

Consilierul prezidențial Loreta Păun a vorbit despre faptul că România rămâne pe un loc fruntaș în lume în privința consumului de antibiotice: “Cel mai recent profil de ţară ‘State of Health in the European Union’, publicat pe 28 noiembrie anul trecut, menţionează că, citez, “nivelurile de rezistenţă la antimicrobiene se menţin ridicate în România”. În 2017 s-a constatat în urma testărilor că 22,5% din izolatele de Klebsiella erau rezistente la Carbapeneme. Această cifră este pe locul trei în lista celor mai mari procente din UE, deşi s-a constatat o scădere faţă de 2016. Ţara noastră se poziţionează în top în clasamente în ceea ce priveşte consumul de antibiotice per capita şi pe ultimele poziţii în ceea ce priveşte procentul de populaţie care ştie că utilizarea antibioticelor nu este eficientă în tratarea gripei şi răcelii”.