Ce este ecografia și cum ajută la monitorizarea unei sarcini? Explicațiile medicilor

Ecografia este o metodă de investigație medicală care oferă informații despre structura și funcționalitatea organelor interne. Ea este utilizată și în obstetrică-ginecologie, ajutându-i pe medici să monitorizeze evoluția unei sarcini.

Pentru monitorizarea unei sarcini există două tipuri de ecografie: ecografia transvaginală și ecografia abdominală. Fiecare are avantajele ei în ceea ce privește informațiile pe care le oferă medicului.

„O ecografie este principala metodă imagistică prin care putem vedea sarcina, în cazul femeilor gravide. Se poate face și abdominal și transvaginal fără ca bebele sau pacienta să sufere, este o metodă non invazivă. Nu contează câte ecografii se fac în sarcină, dar pacienta este în siguranță de fiecare dată” susține dr. Vlad Drăgoi, medic specialist obstetrică-gin3cologie, Clinica Nativia-Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Ecografia este o metodă neinvazivă și poate fi realizată ori de câte ori este nevoie pentru a se observa evoluția unei sarcini. „Este bazată pe ultrasunete, care pornind de la o sondă, se emit ultrasunetele către uter. Ele se refractă se absorb în funcție de țesut și când se întorc la ecograf creează imaginea pe care o vedem pe ecran” mai spune dr. Vlad Drăgoi, medic specialist obstetrică-gin3cologie, Clinica Nativia-Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea