Ce asemănări vede ministrul Sănătății între oameni și mașini

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a explicat, în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, că privatizarea serviciilor de sănătate din România va avea și o etapă a introducerii asigurărilor complementare, private. Întrebat despre amânarea coplății până în aprilie 2021, Costache a declarat :

 ”Am prorogat acest fenomen de un an pentru a reuşi să ne creăm şi noi un sistem de abonamente sau de asigurări de sănătate la care să se poată subscrie pentru a evita să scoateţi din buzunar aceşti bani.”

Ministrul Sănătății nu a detaliat cum va fi strucurat sistemul asigurărilor private de sănătate, însă a avut o comparație nefericită, indicând sistemul asigurărilor auto: ”De aceea se numesc complementare. Plătiţi numai dacă vreţi. Nu vă impune nimeni. Ca la maşini.”

Discuțiile au loc în contextul adoptării de către Guvern a unei OUG privind modificări în domeniul Sănătății. Actul normativ permite furnizorilor privați să ofere servicii în cadrul unor programe decontate de stat.Modalitățile de aplicare nu sunt deocamdată cunoscute, în absența unor norme de aplicare.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea