Ce ar trebui să facă România pentru a învinge pandemia. Propunerile doctorului Alexandru Rafila

Președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentant al României în Organizația Mondială a Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila este, mai nou, candidat din partea PSD în alegerile parlamentare. Rafila a făcut public planul elaborat de partid pentru combaterea pandemiei de COVID-19, iar una dintre măsurile propuse este testarea tuturor persoanelor aflate în zonele cu rată mare de infectare.

Scopul planului pe sănătate prezentat de Alexandru Rafila este acela de a reduce transmiterea virusului și protejarea persoanelor vulnerabile, care prezintă risc de a dezvolta forme grave ale bolii COVID-19.

Astfel, Rafila a propus testarea masivă acolo unde numărul de cazuri este foarte mare. „Obiectivul general e legat de reducerea transmiterii virusului şi protejarea persoanelor vulnerabile. E foarte importantă consolidarea capacităţii de răspuns la nivelul asistenţei medicale”, a precizat Alexandru Rafila.

De asemenea, planul pe sănătate amintește și despre dezvoltarea unor aplicații și a unui site COVID-19, necesare comunicării către utilizatori a situaţiei epidemiologie şi a urgenţelor la nivel naţional sau local, în timp real.

Vom dezvolta o aplicaţie informatică care să permită oricui să beneficieze de testare, în caz de suspectare de infecţie. Trebuie făcut training pentru personal care să facă teste de calitate, unde să contăm nu doar pe un număr mare de teste, ci şi de teste de calitate. Testarea rapidă a pacienţilor înainte de consult. Se pot face teste rapide cu teste aflate pe lista OMS pentru ca timpul să se scurteze de la câteva ore sau zile la câteva minute”, a mai spus Rafila.

O altă propunere vizează încurajarea producției de medicamente autohtone și de dispozitive medicale necesare pentru diagnosticarea și tratamentul COVID-19. Mai mult, prin același document se propune restructurarea urgentă a direcțiilor de sănătate publică prin constituirea structurii operative de intervenție în sănătatea publică.

Categorii: Sănătatea în România, Sfatul specialistului, Știri
Tags: , , , , , , ,
Ți-ar putea plăcea