Sănătatea în România Știri

Ce ar fi putut omite angajații Spitalului Floreasca în scandalul cadavrelor încurcate

Pacientul care a murit de COVID-19 la Spitalul Floreasca, declarat dispărut după ce familia nu l-a găsit când a venit să ridice trupul neînsuflețit, a fost, în cele din urmă, găsit. La mijloc a fost o încurcătură, iar cadavrul a ajuns la o altă familie, care l-a luat crezând că e ruda lor, pentru a-l îngropa. Cazul este lămurit însă numai parțial, pentru că anchetele deschise continuă. Pe de o parte, incidentul este anchetat de poliție, pe de altă parte la nivelul spitalului a fost deschisă o anchetă administrativă, pentru a lămuri exact ce s-a întâmplat.

Într-o intervenție în direct la Medika TV, medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, a explicat procedura prin care pacienții decedați în unitatea medicală sunt predați familiilor:

Lucrurile în aparență sunt bine stabilite, în sensul că atunci când pacientul decedează într-o secție a spitalului, personalul de acolo are obligația să-i pună o brățară cu datele de identificare care nu poate fi înlăturată, dacă este aplicată corect. Să-l pună în acel sac, în cazul pacienților COVID-19 există particularitatea că pacientul decedat trebuie pus în doi saci, iar sacii respectivi trebuie să fie impermeabili. Decedatul stă 2 ore în secția în care a decedat într-un spațiu amenajat, apoi este coborât la Serviciul de Necropsie în camerele frigorifice. Este transportat acolo de către 2 brancardieri și de un cadru medical care întocmește un bilet de însoțire a cadavrului, prin care certifică faptul că acesta a fost luat dintr-o secție, la o anumită oră și se menționează și ora la care a fost introdus în camera frigorifică. Aceste bilete se trec într-un registru centralizator, care în afara orelor de program sunt completate de asistenții UPU – Floreasca și apoi predate colegilor de la Morgă, în momentul în care vin orele normale de program”, a explicat dr. Oprița.

În urma anchetei deschisă la nivelul unității medicale, oficialii Spitalului de Urgență Floreasca vor să descopere dacă procedura a fost respectată conform protocolului în vigoare.

În data de 29 decembrie au murit doi pacienți. Au fost anunțate familiile, una a venit în data de 31 decembrie și a ridicat cadavru, iar cealaltă a venit în data de 4 ianuarie. Nemaigăsindu-se cadavrul respectiv s-a declanșat toată această acțiune care a dus și la o cercetare administrativă din partea spitalului, pentru că în momentul în care cadavrul este preluat de colegii de la Serviciul de Necropsie ei trebuie să identifice cadavrul printr-o procedură simplă. Când familia se prezintă cu act de identitate, ei trebuie să verifice dacă datele de pe brățară corespund cu cele din actul de identitate și mai mult decât atât, pentru a fi siguri că nu există îndoială, familia trebuie să-l recunoască vizual. Acel sac se deschide. Să fim siguri că așa stau lucrurile. Sacul se închide, apoi firma de pompe funebre transportă cadavrul. Toate aceste aspecte par a fi verificate, inclusiv verificarea vizuală, și apar consemnate în documente, în sensul că familia a semnat. Acum se verifică dacă acești pași au fost făcuți în mod real de către personalul nostru, dacă a fost făcută verificarea brățării cu cartea de identitate, dacă familia într-adevăr a văzut respectivul cadavru. Sau toate lucrurile au fost făcute corespunzător, doar că în momentul în care a venit mașina de pompe funebre cadavrele au fost inversate”, a mai spus dr. Bogdan Oprița în direct la Medika TV.

Primele concluzii ale anchetei administrative vor veni pe 6 ianuarie, când se vor încheia verificările.