Folosită de mii de ani pentru tratarea rănilor, mierea pare a fi eficientă și în lupta cu bacteriile rezistente la medicamente. Oamenii de știință au descoperit acest efect în urma unui studiu amplu.
Cercetarea a fost realizată de către Universitatea Cardiff, iar specialiștii susțin faptul că mierea a fost folosită cu sute de ani în urmă pentru vindecarea rănilor. Secretul îl reprezintă o serie de compuși cu efect antimicrobian din structura chimică a alimentului.
Pentru oamenii de știință marea provocare este de a identifica acești compuși și de a-i izola, astfel încât să poată fi descoperite noi tratamente, mai ales împotriva bacteriilor rezistente la antibiotice. Studiul realizat a presupus analiza mai multor tipuri de miere, pentru a se identifica acele plante pe care albinele le-au vizitat pentru a produce, ulterior, mierea.
„Înainte de existența antibioticele, remediile naturiste erau singurele pe care oamenii le foloseau pentru a trata bolile. Acum ne-am întors la strămoșii noștri pentru a învăța mai multe despre aceste remedii” susțin oamenii de știință ai Universității Cardiff.
Datele arată că în ultima perioadă, peste 1,2 milioane de pacienți și-au pierdut viața din cauza afecțiunilor generate de rezistența la antibiotice.