Piciorul diabetic reprezintă o complicație a diabetului zaharat, fie că este vorba despre cel de tipul 1 sau cel de tip 2. Pacienții trebuie să trateze cu seriozitate apariția simptomelor, pentru că își pot pune propria viață în pericol.
Invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, dr. Alexandru Popa, medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, a explicat ce înseamnă piciorul diabetic. „Piciorul diabetic este o complicație cronică a diabetului caracterizată prin hiperglicemie persistentă datorată unui deficit absolut de insulină, cum e în cazul diabetului de tip 1 sau relativ, cum e în cazul diabetului de tip 2. Dacă boala nu este tratată în mod corect, în timp pot să apară complicațiile cronice, așa cum este piciorul diabetic” explică dr. Alexandru Popa.
Iată și care sunt simptomele piciorului diabetic. „Piciorul diabetic este caracterizat de orice problemă care apare la piciorul unui pacient diagnosticat cu diabet zaharat. Probleme pot afecta atât pielea piciorului, cât și țesuturile profunde. Apar infecții, modificarea anatomiei zonei respective și, de asemenea, ulcerație. Aceste probleme se vindecă foarte, foarte greu” a mai spus dr. Alexandru Popa.