Peste 24.000 de flacoane de Remdesivir ajung mâine în spitalele COVID-19 din România, iar a doua veste bună este că și criza de Tocilizumab e pe cale de a fi…
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit noi măsuri în contextul pandemiei de COVID-19. Prin hotărârea adoptată, se impun, practic, o serie de restricții, care sunt menite să limiteze…
Ioana Mihăilă a susținut o conferință de presă de bilanț, după ce și-a înaintat demisia din funcția de ministru al Sănătății, alături de toți ceilalți colegi ai săi din Guvern,…
Premierul Florin Cîțu afirmă că angajații din sistemul bugetar care intră în contact cu cetățenii trebuie să fie, toți, vaccinați sau testați. Declarația a fost făcută sâmbătă, iar șeful Guvernului…
În ședința de lucru care a avut loc azi la Guvern s-au luat mai multe decizii privind școlile. S-a ajuns la concluzia că acestea vor fi ultimele care se vor…
Rata de infectare cu noul coronavirus s-a dublat în mai multe state europene, anunţă Comitetul Naţional pentru Coordonarea Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. ”Cu o lună în urmă, în majoritatea…
O fotografie postată de Direcția de Sănătate Publică Hunedoara și distribuită de Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19 pe pagina de Facebook RO Vaccinare, surprinde o imagine…
3427 de absolvenți de liceu și-au depus dosarele și vor susține examenul de admitere în acest an la una dintre facultățile Universității de Medicină și Farmacie Carola Davila București. La…
O pacientă în stare gravă, cu hemoragie craniană, a fost salvată la Spitalul Județean Timișoara printr-o procedură folosită pentru prima dată în România, cu ajutorul tehnologiei de top. Potrivit managerului…
Șapte foști manageri ai unor unităţi medicale sau persoane cu funcții în sistemul sanitar sunt suspectați că incompatibilitate. Agenţia Naţională de Integritate a publicat astăzi o listă cu 22 de…
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila a dat startul înscrierilor pentru admitere. Înscrierile se derulează pe o perioadă de 10 zile, până pe 16 iulie inclusiv, iar pentru al…
Peste două mii de studenți spanioli au intrat în carantină, parte dintre ei fiind confirmați deja cu tulpina britanică, Alpha, a noului coronavirus. Este un focar uriaș apărut în urma…
Valul de caniculă care a cuprins țara noastră a făcut o primă victimă, la Iași. Este vorba despre un bărbat de 50 de ani, care a fost găsit pe stradă,…
Urmează zile de foc în toată România, dar mai ales în vestul țări, unde mai multe județe sunt sub avertizare cod roșu și portocaliu de caniculă. Având în vedere temperaturile…
Astăzi se dă startul unui eveniment în premieră în România. Biserica Neagră din Brașov devine azi, de Rusalii, centru de vaccinare, în cadrul evenimentului “Liber la biserică”. Evenimentul este organizat…
“Liber la biserică” este un eveniment în premieră în România, care va avea loc de Rusalii, ,mai exact luni. Pentru prima oară o biserică din țara noastră își deschide porțile…
Spitalul de Boli Infecțioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara anunță că a pus la dispoziția pacienților cu patologii pulmonare (fibroză și alte boli interstițiale), dar si medicilor care doresc…
O premieră mondială a fost stabilită de medicii Spitalului Niguarda din Milano o dată cu eliminarea unei tumori de 20 de centimetri, fără ca instrumentarul folosit să pătrundă în corpul…
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) este așteptată astăzi să anunțe concluziile cu privire la utilizarea vaccinului Pfizer pentru categoria de vârstă 12 – 15 ani. În Canada și SUA vaccinul…
Institutul Național de Sănătate Publică a publicat astăzi un nou raport privind evoluția infecțiilor cu noile tulpini ale coronavirusului care au fost identificate până acum pe teritoriul României. Potrivit INSP,…
Guvernul României a lansat astăzi o nouă campanie pro-vaccinare, bazată în primul rând pe informarea populației, dar și pe impactul emoțional. Spre deosebire de modul în care a funcționat campania…