Câte tipuri de astm există, de fapt, și de ce este important să luăm tratamentul în fiecare zi. Explicațiile medicilor

Astmul bronșic este o boală care ne poate afecta serios starea de sănătate. Din fericire, ea poate fi ținută sub control datorită medicamentelor. Tratamentul trebuie administrat așa cum a fost prescris de medici, însă mulți pacienți renunță la terapie în momentul în care starea lor de sănătate se îmbunătățește. 

De cele mai multe ori, primele crize de astm apar în copilărie, explică dr. Ruxandra Ulmeanu, medic primar pneumolog: „Nu este o singură boală, vorbim de mai multe tipuri de astm. Uneori aceste crize de astm apar în copilărie, este astmul cu debut precoce, îl numim noi și care are un context alergic. Alergiile sunt cele care pot cauza această inflamație la nivelul căilor aeriene. Este astmul care apare tardiv, după 40, 50 de ani și din păcate acest astm este mai sever, răspunde mai greu la tratament”.

Boala poate fi ținută sub control, dacă tratamentul este administrat corespunzător, așa cum a fost prescris de medic. În caz contrar, riscul de apariție a complicațiilor este mare. „De cele mai multe ori apar crizele de sufocare, iar până la declanșarea lor, pacientul se comportă normal. Majoritatea pacienților cu astm pot avea o viață normală dacă își iau tratamentul așa cum l-a prescris medicul” mai spune dr. Ruxandra Ulmeanu. 

Categorii: Medici de familie
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea