Cât timp ne protejează anticorpii post-infecția cu SARS-CoV-2 sau cei obținuți prin vaccinare

Un nou studiu de specialitate arată că anticorpii generați de o infecție cu SARS-CoV-2 durează între 6 și 12 luni, ne pot proteja de formele severe și cresc după vaccinare.

Studiul a fost realizat de mai mulți experți, coordonați de Michel Nussenzweig, șeful Laboratorului de Imunologie Moleculară al Universității Rockefeller, și publicat într-un număr recent al revistei Nature.

Oamenii de știință au descoperit că anticorpii obținuți în urma infectării durează între 6 și 12 luni și cresc în momentul în care persoana infectată se vaccinează. Concluzia cercetării este că imunitatea împotriva COVID-19 ar putea fi mai durabilă decât se știa până în prezent.

Pentru a putea realiza studiu, echipa de cercetători a analizat mostre de sânge prelevate de la 63 de pacienți care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2. 26 dintre aceștia primiseră deja cel puțin o doză din vaccinurile produse de Moderna și Pfizer. Așa s-a concluzionat că anticorpii produși crescuseră ca număr, dar și ca viabilitate.

Oamenii de știință au arătat că dacă acest mecanism de protecție funcționează și în cazul celor care nu au trecut prin boală, administrarea unei a treia doze ar putea să ofere o protecție mai mare împotriva noilor variante ale coronavirusului.

Tags:

Ți-ar putea plăcea

De interes