Instituite prin Hotărârea de Guvern nr. 37, noile măsuri de protecție sanitară sunt considerate benefice de către specialiști, dar asta numai cu o condiție: populația să le respecte. În caz contrar, riscul ca România să fie îngenunchiată de pandemie este iminent.
Noul act normativ adoptat de autorități precizează foarte clar faptul că masca de protecție trebuie purtată în mod obligatoriu și în spațiile deschise. De asemenea, la fel de importantă este și distanțarea socială. Medicii sunt de părere că eficiența noilor măsuri ar putea fi dovedită, dacă sunt cu adevărat respectate. „Noi sperăm ca aceste măsuri să aducă un beneficiu și vor aduce un beneficiu în momentul în care ele vor fi și respectate, pentru că este clar că acolo unde este aglomerație, indiferent că este spațiu deschis sau închis, dar mă refer la spațiul deschis, este explicabil și noi putem explica ca medici că ne este frică ca acest agent viral să nu se transmită prin intermediul particulelor de praf, a particulelor de nisip, care sunt mobilizate de curenții de aer de la individ, la individ și fiind vorba despre distanțe mici. Distanța fizică de 1,5 – 2 m nu se prea respectă, purtarea măștii este un factor de precauție, în plus și nu chiar atât de lipsit de confort”, a explicat dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, în cadrul unei intervenții în direct în emisiunea „Medika Special”.
Alte voci din lumea medicală sunt de părere că măsurile minime de protecție sanitară sunt singurele care pot ajuta România să țină piept pandemiei de COVID-19. Toate acestea în condițiile în care țara noastră, după cum bine se știe, nu excelează în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale.
„Este un semn de alarmă, este un semn că numărul pacienților crește și practic măsurile pe care le-am aplicat noi până acum nu au fost foarte eficiente și că undeva am dat greș pentru că avem tot mai mulți pacienți. Faptul că revenim la măști și rugăm populația să le poarte inclusiv în spații deschise și în zone aglomerate, arată că suntem într-o situație critică. Nu avem ce face practic, sistemul medical românesc nu poate fi comparat de niciun fel cu sistemul sanitar olandez. Sistemul olandez este bine dezvoltat, au număr suficient de cadre medicale, au un sistem medical bun, noi suntem departe de aceste performanțe. Tot ce putem face este să ne spălăm pe mâini, să purtăm măști și mănuși”, este de părere dr. Victor Eșanu, președintele Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România.
Importanța măsurilor de prevenție
Medicii subliniază că adoptarea unor măsuri de protecție sanitară trebuie făcută și în baza unor argumente științifice.
„Trebuie să fim siguri că această atitudine a unui guvern se bazează și pe sfatul unor medici și aici eu cred că trebuie să avem în vedere sfatul infecționistului, al epidemiologului și al virusologului. Deci aceștia sunt cei trei specialiști pe care trebuie să ne bazăm în cazurile grave, pentru a da o astfel de concluzie, pentru că niciodată nu s-a făcut vreun studiu de cuantificare matematică care din aceste măsuri e mai importantă decât cealaltă, iar din punct de vedere epidemiologic, dacă mă întrebați pe mine ca infecționist, nu poți să faci o deosebire și să spui că masca este mai importantă decât distanța fizică. Toate sunt importante, dar dacă nu păstrezi distanța fizică, purtarea măștii îți dă o șansă în plus”, a mai spus dr. Carmen Dorobăț.