Care sunt românii cei mai dornici să se vaccineze. Topul județelor după numărul persoanelor înscrise pe lista de așteptare

Aproape 800.000 de persoane sunt pe listele de așteptare și așteaptă să fie programați pentru a se imuniza împotriva COVID-19.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a prezentat, într-o conferință de presă, profilul persoanelor care așteaptă o programare la vaccin, fiind înscrise pe platforma de vaccinare.

Potrivit acestuia, 60% dintre cei aflați pe listele de așteptare fac parte din populația generală. Pe locul al doilea urmează persoanele cu vârste de peste 65 de ani, cele cu boli cronice sau cu dizabilități, care sunt în procent de 32%, în timp ce 7,5% sunt angajați din categoriile esențiale.

Col. dr. Valeriu Gheorghiță a precizat că din momentul în care populația generală s-a putut înscrie pe listele de așteptare, adică din 15 martie, până în prezent, peste 436.000 de persoane au primit deja notificări pentru a se programa la vaccinare. Aproape 300.000 de români s-au programat deja sau chiar au făcut vaccinul.

Cele mai multe persoane înscrise pe listele de așteptare sunt în București – peste 150.000 de oameni. Urmează județele Cluj – aproape 60.000, Prahova – 37.000, Iași – peste 29.000, Ilfov – peste 29.000 și Mureș – peste 28.000.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes