Care sunt contraindicațiile și efectele adverse în cazul vaccinului anti-COVID-19. Prospectul vaccinului Pfizer, publicat de guvernul britanic

Guvernul Marii Britanii, prima țară din lume care a autorizat folosirea în regim de urgență a vaccinului anti-COVID-19 produs de Pfizer și partenerul său BioNTech, a publicat, în premieră, prospectul vaccinului.

Vaccinul Pfizer poartă numele BNT162b2 și, potrivit prospectului, nu poate fi administrat decât adulților și copiilor care au peste 16 ani.

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș a studiat prospectul vaccinului, l-a tradus și a publicat pe pagina sa de Facebook primele informații oficiale cu privire la contraindicațiile și efectele secundare ale acestuia.

Potrivit prospectului, vaccinul stimulează organismul să producă anticorpi și stimulează imunitatea celulară contra bolii COVID-19. Iată ce precauții, contraindicații și efecte secundare sunt trecute în prospect:

– contraindicații: dacă ești alergic(ă) la componentele vaccinului (erupție pe piele, umflarea feței sau a limbii, respirație sacadată) – contactare urgentă a medicului de familie sau deplasare urgentă la urgență la cel mai apropiat spital (poate să pună viața în pericol)

– precauții la administrare (la decizia medicilor): reacții alergice la doza anterioară de vaccin BNT162b2; boală respiratorie severă cu febră mare; sistem imun slăbit – infecție HIV, medicamente care afectează sistemul imun; hemoragii, faci vânătăi ușor sau medicamente care afectează coagularea

– febra moderată sau infecția căilor respiratorii superioare (răceală) nu sunt contraindicații

– nu sunt date disponibile privind utilizarea acestui vaccin la femei gravide – ca precauție, este de evitat să rămâneți gravidă până la 2 luni după ce vi s-a administrat vaccinul

– vaccinul are efect neglijabil sau niciun efect asupra abilității de a conduce vehicule sau opera mașinării

– vaccinul se injectează intramuscular în braț

– vaccinul conține 2 doze care se administrează la o distanță de 21 de zile

– protecția împotriva COVID-19 va fi activă cel mai probabil la 7 zile de la a 2-a doză

– efecte secundare frecvente (mai mult de 1 din 10 persoane): durere la locul vaccinării, oboseală, durere de cap, durere musculară, frisoane. dureri articulare, febră

– efecte secundare obișnuite (1 din 10 persoane): umflătură și roșeață la locul injectării, greață

– efecte secundare rare (1 din 100 persoane): noduli limfatici umflați, stare de rău

– vaccinul se păstrează între -80 și -60 grade celsius

– după decongelare, vaccinul poate fi utilizat în următoarele 6 ore

Prospectul vaccinului Pfizer & BioNTech poate fi consultat AICI.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes