Care sunt concluziile după sosirea echipei OMS în România. E nevoie de accelerarea campaniei de vaccinare

Specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății care au venit în România pentru a analiza situația din țara noastră, care se află în topul mondial în ceea ce privește decesele cauzate de COVID-19, au analizat situația și au ajuns la concluzia că se impune o accelerare a campaniei de vaccinare. În ritmul actual în care se derulează vaccinarea, România ar putea atinge imunitatea de grup, de minimum 70% acoperire, abia peste doi ani și jumătate.

În ciuda unui început foarte bun al campaniei de vaccinare în decembrie 2020, există provocări programatice şi operaţionale în extinderea vaccinării. Există diferenţe mari în acoperirea vaccinală de la un judeţ la altul, judeţele din nord-est şi sud având o acoperire vaccinală mai mică. Acoperirea pe grupe de vârstă arată o acoperire de vaccinare de aproximativ 50% la persoanele cu vârste cuprinse între 50 şi 69 de ani, dar numai în jur de 20% la persoanele de peste 80 de ani. Există, de asemenea, un decalaj de gen, deoarece femeile sunt semnificativ mai puţin vaccinate decât bărbaţii, cu o diferenţă de aproape 20%. Vaccinarea în populaţia generală în România este scăzută şi deja stagnează, fiind sub media generală a vaccinării regionale. Absorbţia este mai mică decât se aştepta la grupurile prioritare vulnerabile (> 80 de ani)”, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Sănătate Publică, ai cărui reprezentanți s-au întâlnit cu delegația OMS.

Potrivit sursei citate, cel puțin 2 milioane de persoane ar trebui să facă vaccinul până al sfârșitul anului.

Obiectivul României este de a vaccina 2 milioane de persoane cu vaccin împotriva Covid-19, (prima doză), până la sfârşitul acestui an (45% din populaţie) şi să vaccineze 70% din populaţie până în primul trimestru al anului 2022”, precizează documentul.

Specialiştii OMS vor colabora cu autoritățile sanitare din România în vederea stabilirii unei strategii de comunicare care să determine creșterea numărului de persoane vaccinate.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea