Care este virusul mental asociat coronavirusului și ce generează. Reputat psiholog: ”Românii în carantină au nevoie de suport psihologic obligatoriu!”

Distanțarea socială vine la pachet cu costuri în plan psihologic, dar în cazul în care această distanțare se face prin izolarea pe o durată mai mare de timp sau obligarea persoanelor de a sta în carantină, lucrurile devin și mai complicate. În multe dintre centrele de carantină din România, cei obligați să parcurgă această etapă stau în camere încuiate pe dinăuntru, nu sunt vizitați de nimeni, au voie să descuie ușile doar pentru a primi hrană sau lucruri de strictă necesitate. Altfel spus, este nevoie de foarte mult echilibru pentru a putea parcurge o astfel de perioadă, mai ales că, la toate acestea, se adaugă amenințarea bolii. Sunt deja numeroase testări pozitive la COVID-19 ale unor persoane aflate în centrele de carantină, situație anticipată, de altfel, având în vedere că sunt oameni care vin din zone de focar. Acesta este tabloul general, dar, să nu uităm că fiecare individ are propriul profil psihologic, cu vulnerabilitățile și labilitățile sale. Dacă adăugăm la toate acestea și posibile traume care pot apărea, vicii pe care cei în carantină le pot avea, suntem foarte aproape de un scenariu riscant.

Toate acestea îi determină pe specialiști să tragă un semnal de alarmă în privința nevoii de suport psihologic pe care o au persoanele aflate în carantină. Dr. Ion Duvac, profesor asociat și doctor în psihologie la Facultatea de Psihologie si Științele Educatiei, Universitatea București, explică, pentru medikatv.ro: ”Persoanele aflate în carantină au nevoie de support psihologic obligatoriu pentru a depăși această perioadă dificilă! Menținerea dorinței de a lupta, de a ști că nu sunt singuri, este vitală. În asemenea situații avem exces de cortizol, hormonul stresului, care sabotează procesul de vindecare.”

Teoria reputatului psiholog este că, în această perioadă, pe lângă SARS-CoV-2, își face loc ceea ce Ion Duvac numește PSYCOVID – 19, virusul mental asociat coronavirusului și care face foarte multe pagube colaterale. Din această realitate a apărut un registru al voluntarilor pentru suport psihologic. Conceptul este inedit: pe o platformă sunt reunite datele de contact a peste 800 de psihologi care oferă, în mod voluntar, fără niciun fel de costuri, suport psihologic celor care au nevoie. Beneficiarii pot fi persoane aflate în autoizolare, în carantină, personal medical, persoane aflate în dificultate ale căror probleme de ordin psihologic s-au acutizat, etc. ”Psihologii s-au mobilizat foarte bine în zona privată. Doar împreună, prin utilizarea coerentă a tuturor resurselor, putem reuși. Psihologii sunt prezenți!” spune dr. Ion Duvac care a primit numeroase apeluri telefonice, în această perioadă, inclusiv de la românii din Diaspora.

Registrul voluntarilor care oferă suport psihologic gratuit este disponibil AICI.

Categorii: Sfatul specialistului, Știri
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea