Reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, crede că numărul românilor care au făcut COVID-19 este, în realitate, mult mai mare decât arată cifrele oficiale.
„Probabil că circa jumătate de milion de oameni din România au trecut deja prin boală, dar dacă ne gândim procentual, asta înseamnă undeva în jur de 2,5% și asta înseamnă că avem un coeficient de multiplicare între 8 și 10, între numărul de cazuri diagnosticate și numărul real de cazuri. Acest lucru a fost dovedit în toate țările care și-au încheiat studiile de seroprevalență. Al nostru este în curs de desfășurare la nivelul INSP. Probabil că cifrele vor fi între 2 – 3% seroprevalență, adică persoane care au trecut prin infecție în România”, a declarat Alexandru Rafila, președinte al Societății Române de Microbiologie, la Digi 24.
Totuși, a adăugat Rafila, chiar dacă ar fi așa, suntem departe de imunizarea în masă.
„Nicio țară nu este într-o astfel de situație. Chiar regiuni care au trecut printr-un număr mare de infecții cu coronavirus nu depășesc 15 – 20%, iar la noi e undeva între 2,5 – 3%. Ca să putem vorbi de imunizare în masă trebuie să ne apropiem de 70% din populație trecută prin infecție, iar lucrul acesta s-ar întâmplă în câțiva ani de zile. Sperăm că această cifră să fie obținută prin vaccinare și nu prin îmbolnăvire”, a mai spus Rafila.
CARE ESTE, DE FAPT, NUMĂRUL REAL DE ÎMBOLNĂVIRI? Alexandru Rafila: “Probabil că jumătate de million de oameni au trecut prin boală”
Tags: Alexadnru Rafila, imunizare in masa, Organizatia Mondiala a Sanatatii, pandemie coronavirus, societatea romana de microbiologie, studiu de seroprevalenta
Ți-ar putea plăcea
De interes