Potrivit statisticilor oficiale, în 2021, fiecare cetățean american a consumat, în medie, 17 kilograme de brânză. Totuși cât de sănătoasă este, de fapt, brânza? Există însă și tipuri de brânză pe care nutriționiștii nu ni le recomandă să le consumăm.
Bogată în proteine, calciu, vitamine și aminoacizi esențiali, brânza poate fi de asemenea un inamic pentru persoanele care se luptă să dea jos kilograme, având un conținut ridicat de grăsimi și sodiu.
„Dacă îți place să mănânci brânză, poate fi o sursă de proteine și calciu. Trebuie însă să o consumi responsabil, pentru că este încărcată de calorii” susține dieteticianul Lourdes Castro Mortillaro, din cadrul NYU Food Lab.
Proteinele din brânză sunt o alternativă potrivită pentru cele derivate din carne, pentru că au totuși origine animală și conțin aminoacizi esențiali de care corpul are nevoie.
Printre cele mai sănătoase feluri de brânză se numără cele tari precum Parmigiano, Gouda sau Pecorino, însă experții consideră că ele trebuie consumate cu moderație. Totul din cauza faptului că au o structură foarte densă și nu conțin prea multă apă. „Brânzeturile tari sunt bogate în calciu și ne putem sătura gustând câteva bucățele mici” spune expertul Castro Mortillaro.
Din cauza conținutului dens, brânzeturile tari sunt, de asemenea, bogate în calciu, decât cele mai moi. „Acest tip de produs nu este recomandat persoanelor hipertensive sau cele care au probleme renale, din cauza concentrației mari de sodiu” mai spune experta Castro Mortillaro.
Există și brânzeturi care ne-ar putea ajuta să ne menținem greutatea, precum cele bogate în proteine, dar cu un conținut scăzut de grăsimi. Un exemplu în acest sens sunt brânzeturile de tipul Swiss, Ricotta sau Cheddar.
Brânzeturi care trebuie evitate
Există o largă categorie de brânză pe care experții nu ne îndeamnă să o consumăm. Ca de exemplu, brânza intens procesată, împachetată în conserve, feliată sau cea care nu necesită să stea la frigider. „Aceste tipuri de produse nu au deloc proteine, ci doar foarte multe grăsimi nesănătoase și sodiu” explică experții în nutriție.