Când va fi gata vaccinul anti – COVID? Specialist român: „Suntem departe de vaccin!”

Obținerea unui vaccin eficient împotriva noului coronavirus este marea provocare a oamenilor de știință din întreaga lume. Specialiștii din România sunt rezervați cu privire la progresele care s-au făcut până în prezent și susțin că realizarea unui vaccin eficient necesită o perioadă de timp mai mare. Aceștia ne recomandă să respectăm măsurile de protecție sanitară impuse de autorități pentru a evita o posibilă infectare cu SARS-CoV-2.

Suntem departe de vaccin. Vaccinul acesta trebuie să acopere mutații ale virusului, iar din câte știu eu sunt peste 38 în momentul de față. Acest lucru înseamnă că noi, pentru a acoperi această modificare a virusului care trece de la o persoană la alta, avem nevoie de un vaccin care să lupte cu aceste mutații și nu va fi ușor de obținut„, a declarat dr. Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, la Medika TV.

Marea provocare pentru companiile care s-au înscris în cursa pentru obținerea vaccinului anti-COVID-19 o reprezintă siguranța din punct de vedere al reacțiilor adverse. Chiar dacă reprezentanții unor state precum Rusia sau China au făcut dezvăluiri cu privire la faptul că au reușit să obțină acest tip de tratament, specialiștii români că aceste vaccinuri nu prezintă siguranță.

Eu am niște dubii cu privire la vaccinurile din China și Rusia. Vaccinul Sputnik făcut de Institutul Gamaleya sau vaccinurile chinezești. Nu prezintă acest grad ridicat de încredere. Specialiștii de la AstraZeneca, de exemplu, se uită cu mare atenție la complicațiile post vaccinale. Pentru că dacă se întâmplă complicații post vaccinale la un număr foarte mare de oameni se poate deschide un proces de class action în care mai mulți oameni care au complicații post vaccinale dau compania în judecată și compania poate da faliment din cauza acestor complicații. Cred că studiile de siguranță vor fi mult mai bune în UE și SUA. Nu spun că vaccinurile care vor fi produse în Rusia și China nu sunt eficiente. Știu doar că aceste 3 vaccinuri, Sputnik și cele chinezești, vor fi trimise către Mexic, Brazilia, Pakistan și o țară din zona Arabiei, aceste sunt țări în care aceste procese nu pot avea loc și se va face o testare masivă a populației fără elementele de siguranță. Ca orizont de timp cred că este foarte probabil ca anul viitor după primul trimestru să avem acest vaccin”, este opinia lui Radu Ciornei, cercetător în domeniul microbiologiei, imunologiei și geneticii moleculare.

Spălatul pe mâini și masca, singura soluție salvatoare

În lipsa vaccinului, specialiștii ne recomandă să avem încredere în măsurile de protecție sanitară impuse de autorități și să le respectăm. „Măsurile de distanțare socială și purtatul măștii trebuie să ne devină o a doua natură. Trebuie să învățăm să ne protejăm prin mijloacele clasice”, a mai spus dr. Carmen Dorobăț.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes