Cancerul de cap de pancreas nu dă dureri decât în stadii avansate. Ce semne apar în etapele curabile

Cancerul pancreatic este una dintre cele mai periculoase afecțiuni prin aceea că este diagnosticat cu întârziere. Această situație are drept cauză principală faptul că cei mai mulți pacienți se prezintă la medic, pentru investigații, abia după ce apar simptomele specifice stadiilor avansate, uneori chiar cu metastaze. ”Creșterea peste doi centimetri a tumorii și extensia peste glandă complică boala” a explicat prof. univ. dr. Mircea Beuran, la emisiunea TeleMedika.

Înainte ca pacientul să ajungă în stadiul avansat sunt semnale care pot indica o afecțiune a pancreasului. Scăderea în greutate, o presiune asupra bilei care poate da senzația de respingere a anumitor alimente, sunt semne care pot indica apariția unui cancer de cap de pancreas. Când se instalează icterul și durerile, albul ochilor se îngălbenește, pacientul capătă aceeași paloare în jurul buzelor, urina capătă o culoare închisă, scaunul capătă o culoare muștar spre alb, denumit scaun acolic. Manifestări specific mai pot fi mâncărimile pielii care pot fi asociate cu dureri în hipocondrul drept.

Prezența unro noduli în zona buricului sau deasupra claviculei indică deja apariția metastazelor ceea ce înseamnă un prognostic sever.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes