Cancerele din sfera ORL, diagnosticate târziu. Ce semne trebuie să-ți dea de bănuit și să te trimită la medicul specialist (video)

În ultima vreme, numărul cazurilor de cancer din sfera ORL, sau cancerele de cap și gât, cum mai sunt numite în literatura medicală, a înregistrat o creștere considerabilă. Grav nu este că a crescut numărul de cazuri noi, cât mai ales faptul că majoritatea pacienților ajung la medic într-un stadiu avansat al bolii. Cel mai frecvent întâlnit este cancerul laringian sau de gât. Deși incidența rămâne mică în comparație cu alte tipuri de cancer, medicii trag un semnal de alarmă și spun că schimbarea stilului de viață poate avea o contribuție majoră în ceea ce privește prevenția.

Dr. Marian Stamate, medic primar ORL la Spitalul Colțea din Capitală, a vorbit, la Medika TV, despre cauze, simptome și tratament, dar și despre faptul că vârsta pacienților care primesc un astfel de diagnostic a scăzut în ultima perioadă.

Sunt câteva semne care ar trebui să stârnească îngrijorarea, iar persistența unor simptome nu ar trebui ignorată de pacienți, dar nici de medici. Dr. Stamate a subliniat că există inclusiv medici de familie care nu își pun semne de întrebare atunci când pacienții se prezintă la ei cu simptome ce ar trebui să stârnească îngrijorarea și cărora le prescriu tratamente simptomatice.

Potrivit medicului ORL, stilul de viață este esențial atunci când vine vorba de dezvoltarea unui cancer din sfera sa de specialitate, iar combinația cea mai dramatică, ce poate determina apariția cancerului de gât, e combinația de alcool cu tutun.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes