Campanie Medika TV. Dumitru Coarnă susţine modificarea legii pentru consumatorii de droguri la volan

Din ce în ce mai multe personalităţi ale vieţii publice româneşti s-au raliat campaniei lansate de Medika TV pentru reducerea riscului pe care-l presupune pentru participanţii la trafic, aşa cum s-a petrecut recent în Bucureşti, unde un consumator de droguri aflat la volan a ucis din culpă un tînăr de 24 de ani. Printre cei care au anunţat că susţin proiectul se numără Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), care, prezent fiind miercuri seară la emisiunea Medika Special, moderată de Doru Gheorghiade, a declarat că militează pentru schimbarea legii în cazul celor care consumă stupefiante şi sunt sau vor să devină şoferi. Concret, Dumitru Coarnă a explicat că ar trebui ca legea să prevadă ca înainte de a da examen pentru deţinerea permisului de conducere, orice cetăţean român ar trebui să facă un examen toxicologic care să arate că nu este consumator de droguri. Mai precis, aspirantul la statutul de posesor de carnet auto ar trebui să fie obligat prin lege să treacă pe la toxicolog aşa cum trebuie să meargă obligatoriu la Oftalmologie sau psiholog de exemplu, pentru a-şi completa dosar medical de examen. În acelaşi context, Coarnă a mers şi mai departe şi a zis că ar trebui ca sanţiunea din Codul Penal pentru alcool să fie diferenţiată de cea care s-ar aplica pentru consumul de stupefiante: “Ar trebui majorată sancţiunea pentru droguri, adică s-o majorăm pentru stupefiante. Aş merge şi mai departe şi aş zice pentru cei care consumă droguri la volan să se confişte autoturismul”.

La dezbaterea pe această temă de miercuri seară de la Medika TV au mai participal, în direct, prin telefon psihologul criminalist Tudorel Butoi şi avocatul Eliza Ene.

Puteți afla mai multe din materialul video următor:

Categorii: Breaking Medika, Exclusiv
Ți-ar putea plăcea