Campanie – fulger de vaccinare anti-COVID-19. De ce este important să ne imunizăm cât mai repede împotriva SARS-CoV-2

Medicii recomandă autorităților să grăbească startul campaniei de vaccinare anti-COVID-19. Specialiștii sunt de părere că un număr mare de oameni, vaccinați într-un timp scurt ar putea avea efecte beneficie asupra controlului pandemiei.

Virusul care capacitatea să preia informații atât de la persoanele vaccinate, cât și de la cele nevaccinate, iar acest mecanism de scăpare va fi evident modificarea proteinei de suprafață. Eu cred că undeva până în luna mai, iunie cel târziu, campania de vaccinare în orice țară din lume trebuie să se încheie ca să fie eficientă. Această mutație afectează proteina de suprafață, proteină de suprafață pentru care a fost creat vaccinul. În acest moment nu există niciun fel de studii care să ne spună dacă este afectată capacitatea vaccinului sau a anticorpilor pe care îi produce. Dacă vom întârzia vaccinarea există riscul ca această proteină de suprafață să fie alterată și ne vom trezi că avem un vaccin fără eficiență”, a declarat dr. Radu Țincu, în direct la Medika TV.

Mai mult, specialiștii critică modul în care autoritățile au început pregătirile pentru campania de vaccinare și consideră că prioritățile ar fi trebuit să fie cu totul altele.

„Din punctul meu de vedere s-a discutat foarte mult și autoritățile s-au concentrat din nou pe un element care nu reprezenta chintesența acestei campanii de vaccinare. Și mă refer aici la toate datele tehnice legate de capacitatea tehnică a României de a aduce vaccinul, de a-l depozita și de a-l distribui. Acest tip de bucătărie internă este normal să fie în atribuția autorităților și fiecare țară trebuie să se îngrijească pentru a ajunge vaccinul. Provocarea cea mai mare nu este faptul că avem un depozit central și nu știu câte depozite regionale, ci trebuie să ne concentrăm cu toții pe o mai bună comunicare către populație. Degeaba avem depozitele pline de vaccin și nu pot fi folosite pentru că populația nu dorește să se vaccineze”, a atras atenția medicul Radu Țincu.

Deja răspândită în mai multe țări europene, noua tulpină a SARS-CoV-2 ar putea ajunge și în România în următoarele săptămâni, avertizează unii specialiști.

Vom avea și noi această tulpină mai repede decât ne imaginăm. Și mă uitam că mai multe state europene au interzis zborurile din Marea Britanie. Paradoxal este că numărul testelor scade și totodată al celor care sunt depistați negativ. O nouă mutație nu înseamnă însă că vaccinurile abia apărute nu sunt funcționale. Pe de altă parte există păreri împărțite între experți. Unii spun că nu vor fi probleme, alții recomandă monitorizarea tuturor mutațiilor apărute”, a explicat dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgență pentru Medika TV.

Pe lângă vaccinare, specialiștii consideră că un alt mijloc de a ține pandemia sub control este reprezentat de testarea rapidă extinsă.

Categorii: Sănătatea în România, Sfatul specialistului, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea