Call center COVID cu voluntari, în Capitală. E în continuare nevoie de voluntari!

Instituția Prefectului Municipiului București în colaborare cu Primăria Generală și DSP București, cu suportul tehnic al S.T.S. au operaționalizat un call-center cu 72 de linii telefonice.

Zeci de voluntari răspund la telefon și ajută la realizarea anchetelor epidemiologice, în contextul în care DSP București este depășit de numărul zilnic de cazuri noi de infectare.

Toate acestea însă ar fi fost în zadar fără implicarea totală a studenților Facultății de Medicină București care, pe bază de voluntariat, au ales să-i ajute pe medicii DSP în realizarea anchetelor epidemiologice.  Astfel, cu sprijinul viitorilor medici, intenționăm să reducem cât mai mult timpii de realizare a anchetelor epidemiologice, să identificăm în termen cât mai scurt contactele directe ale persoanelor infectate cu Covid 19 și, prin izolarea rapidă a acestora, să întrerupem lanțul de transmitere a virusului. Ne dorim ca în perioada imediat următoare să operaționalizăm încă un asemenea centru, sperând ca prin realizarea rapidă și temeinică a anchetelor epidemiologice să putem să stabilim zonele din oraș cu un grad ridicat de infectare, pentru a putea să acționăm cât mai aplicat”,  a transmis prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

În continuare este însă nevoie de voluntari pentru a rezolva telefonic anchetele epidemiologice din ultimele zile și pentru a susține activitatea call-center-urilor copleșite în acest moment de un număr de ordinul miilor de apeluri pe zi.
Voluntarii se pot înscrie pentru a da o mână de ajutor accesând acest LINK.

Categorii: Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea