Cadou de 1 iunie pentru adolescenții din România: maraton de vaccinare și prioritate la imunizare

De Ziua Copilului, adolescenții din România ar putea primi cadou de la autorități posibilitatea de a se imuniza împotriva COVID-19 cu prioritate și în cadrul unor maratoane speciale. Acțiunea îi vizează în egală măsură și pe copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, în măsura în care până la acel moment Agenția Europeană a Medicamentului va aviza folosirea vaccinului Pfizer și pentru această grupă de vârstă.

Intenția unei astfel de acțiuni a fost anunțară de coordonatorul campaniei naționale de vaccinare într-o conferință de presă.

Intenţionăm să organizăm în perioada 31 mai – 1 iunie, pentru că este Ziua Internaţională a Copilului, vrem să organizăm, dacă vreţi, un maraton la nivel naţional pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 16-18 ani, însă dacă până la acel moment vom avea şi autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani avem în plan această activitate de vaccinare. Ne-am dori să funcţioneze neîntrerupt cel puţin 24 de ore, încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri, de copii, de adolescenţi să se poată prezenta în centrele de vaccinare, evident, însoţiţi de un aparţinător, de tutorele legal – părinţi, bunici. Ce vreau să spun este că evident că se va asigura vaccinarea celor care sunt programaţi în platformă, însă în zilele respective 31 mai, probabil şi 1 iunie, vom avea această prioritizare pentru această grupă de vârstă, în ideea de a da posibilitatea cu ocazia Zilei copilului să se vaccineze un număr cât mai mare de persoane”, a declarat  col. dr. Valeriu Gheorghiţă.

Mai mult, potrivit acestuia, sunt județe în care se ia în calcul vaccinarea în școli.

Sunt deja judeţe care organizează acest tip de vaccinare chiar în spaţii amenajate în cadrul unităţilor de învăţământ. Pot să vă dau exemplu: în judeţul Constanţa, în judeţul Hunedoara, împreună cu Ministerul Educaţiei, se are în vedere organizarea activităţilor de vaccinare în anumite unităţi de învăţământ. Sigur, unde se pot organiza astfel de activităţi“, a mai precizat coordonatorul CNCAV.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes