Buzău. Anchetă după confirmarea primului caz de COVID 19. Liceu, închis mai devreme

Anchetă destul de dificil de realizat la nivelul județului Buzău pentru identificarea tuturor persoanelor, contacți direcți și indirecți ai femeii diagnosticată cu coronavirus. Întrucât femeia a venit din Rimini, regiune care la vremea aceea nu ridica probleme, bătrâna nu a fost în izolare la domiciliu, după ce a aterizat din avion, și atât ea cât și familia ei au ieșit din case, mergând după caz la serviciu sau la școală, astfel că la acest moment nu se știe cu câte persoane au intrat aceștia în contact. Între timp, bătrâna diagnosticată cu COVID 19 a a fost transferată la Spitalul Matei Balș din București.


Până acum, Direcția de Sănătate Publică Buzău a identificat trei contacți direcți ai bătrânei confirmată cu coronavirus. Este vorba despre fiul bătrânei, prietena acestuia și fiul celei din urmă. Cei trei au fost izolați la domiciliu, sub pază MAI, și le- au fost prelevate probe care au fost trimise la București.

În funcție de rezultatele analizelor prelevate de la familia bătrânei, DSP Buzău trebuie să stabilească și numărul contacților indirecți. Pe de-o parte, femeia bolnavă nu a stat în izolare și nu se știe cu câți a intrat în contact în timpul scurs de la venirea în țară până la diagnostic. Pe de altă parte, fiul femeii și a desfășurat activitățile normal, iar luni , a mers chiar la Spitalul Județean Buzău, acolo unde mama lui era izolată, și ar fi intrat în contact cu mai multe persoane,
În plus, prietena bărbatului este farmacist-șef la Spitalul Județean Buzău iar luni ea s-a aflat la serviciu. Copilul femeii care este elev la Colegiul Național B.P.Hasdeu din Buzău a fost de asemenea la cursuri, luni. De aceea, autoritățile din Buzău au decis încă din 10 martie, suspendarea cursurilor la Colegiul Național B.P. Hasdeu.


”Având în vedere concluziile anchetei epidemiologice demarate în urma confirmării infectării cu Coronavirus a unei femei în vârstă de 73 de ani din judeţul Buzău, care au indicat 3 contacţi direcţi (fiul femeii, prietena acestuia şi fiul celei din urmă) în cazul cărora au fost prelevate probe în seara zilei de 9 martie 2020 şi trimise către Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, s-a decis izolarea acestora la domiciliu, sub supraveghere MAI, până la sosirea rezultatelor. Totodată, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, s-a decis suspendarea cursurilor la Colegiul Naţional B.P. Hasdeu din municipiul Buzău începând cu data de 10 martie 2020, cu o zi mai devreme faţă de perioada 11- 22.03.2020, stabilită prin Hotărârea nr. 6/ 9.03.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Decizia a venit ca urmare a faptului că adolescentul contact direct al bătrânei confirmată cu coronavirus este elev al acestei şcoli.”Sub coordonarea DSP, Inspectoratul Şcolar Judeţean va dispune măsuri de dezinfectare la nivelul unităţii de învăţământ amintite”, a informat Prefectura Buzău.

234 de buzoieni sunt izolați la domiciliu, după ce au revenit din țări cu restricții din cauza coronavirusului. De asemenea, sunt 3 persoane carantitate, care se află la domiciliu, însă cel mai probabil vor fi trimise în centrul de la Arbănași. Este vorba despre contacții direcți ai bătrânei care a fost diagnosticată luni cu coronavirus: fiul bătrânei, prietena acestuia și fiul celei din urmă, elev la Colegiul Hasdeu. 

Tags: ,

Ți-ar putea plăcea

De interes