UPDATE. Sorina Pintea: „Direcţia de Sănătate Publică este deja acolo şi verifică”//Bolnavi ținuți în cuști la un spital de Psihiatrie din Sighetul Marmației. CJR a solicitat intervenția urgentă a Ministrului Sănătății

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) avertizează, marți, că la Spitalul Municipal Sighetu Marmației din județul Maramureș persoane cu dizabilități psihosociale și intelectuale sunt închise în cuști, altele fiind legate cu cămăși și fâșii din cârpe de paturi și cere intervenția ministrului Sănătății. Sorina Pintea a anunțat că are deja programată o vizită la acest spital.

UPDATE. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a precizat că DSP a ajuns deja la spital și se fac verificări. „Direcţia de Sănătate Publică este deja acolo şi verifică, în limita competenţelor pe care le avem, condiţiile în care au fost ţinuţi aceşti pacienţi”.

„Eu am înţeles că era un spaţiu temporar, dar îmi aduc aminte că inclusiv spaţiile care se utilizează temporar pentru o activitatea medicală trebuie să fie autorizate şi trebuie să fie ocupate cu acordul DSP. Verificăm aceste lucruri”, informează ministrul.

“Centrul de Resurse Juridice şi Tonal lansează un apel urgent la acţiune, urmare a unor situaţii deosebit de grave identificate la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap (fosta secţie de dermatologie din curtea Spitalului Municipal) şi la Secţia de psihiatrie I Bărbaţi din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Situaţiile observate de CRJ şi Tonal încalcă drepturile fundamentale ale omului”, informează CRJ, prin intermediul unui comunicat.

Conform aceleiaşi surse, la CRRPH Sighetu Marmaţiei (centrul din curtea Spitalului Municipal), marţi, la ora 13,30, au fost găsite trei persoane legate cu cămăşi şi fâşii din cârpe.

“Canalizarea se deversa în spatele clădirii, pe sol, generând un miros pestilenţial de fecale în curtea în care beneficiarii ar trebui să îşi petreacă timpul. Nu există personal specializat şi singurii care ar fi putut desfăşura activităţi cu cei 30 de beneficiari ai centrului erau o asistentă medicală şi trei infirmieri. Singurele informaţii disponibile la faţa locului erau exclusiv de ordin medical; nu au fost prezentate planurile de intervenţie psiho-socială” – sunt alte abateri sesizate de CRJ.

La Secţia de Psihiatrie I “Bărbaţi” Sighetu Marmaţiei, CRJ semnalează: “condiţii insalubre”, aglomerare, lipsă de personal specializat, “subfinanţare importantă”; situaţii cu risc ridicat de vătămare, autovătămare şi agresivitate; “dificultăţi procedurale majore” în internarea pacienţilor, în relaţia cu serviciul de ambulanţă; terapie exclusiv medicamentoasă (fără programe psihoterapeutice); “dificultăţi în gestionarea internărilor” nevoluntare; discriminare pe criterii diagnostice prin aglomerarea secţiilor de psihiatrie de la Sighetu Marmaţiei, cu cea mai grea cazuistică din Maramureş.

“Suntem martorii unei situaţii dramatice, situaţie rămasă încremenită în timp, în trecut, ce încalcă toate tratatele internaţionale de drepturile omului: Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi; Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina de la Oviedo. Imaginile din instituţiile vizitate sunt o reflexie a priorităţilor şi a valorilor morale ale societăţii noastre”, se arată în comunicat.

Sorina Pintea, vizită programtă la Sighetul Marmației

Cele două organizaţii solicită deplasarea şi intervenţia de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, a preşedintelui Consiliului de Monitorizare pentru implementarea Convenţiei privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Florinel Butnaru, a reprezentantului Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii din subordinea Avocatului Poporului, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Gabriel Valer Zetea, a reprezentanţilor Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială Maramureş şi a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Alina Coste Mădăraş. 

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a anunțat că va face lunea viitoare un control la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei din judeţul Maramureş.

Sorina Pintea a declarat marţi pentru AGERPRES că vizita la unitatea medicală de la Sighetu Marmaţiei era una deja programată.

”Aveam programată vizita pentru luni. Aşa cum am efectuat vizita la Poiana Mare (n.r. – Spitalul de Psihiatrie Cronici Poiana Mare), urmează cea de la Sighet, Socola, dar şi altele”, a spus ministrul.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes