Blog

Din cauza numeroaselor substanțe adăugate în compoziția alimentelor, tot mai mulți copii se confruntă cu probleme după masă. Unii dintre ei suferă alergii, alții intoleranțe alimentare. Chiar dacă pot avea simptomatologie similară, între cele două afecțiuni există unele diferențe. 

Atunci când apar, alergiile alimentare au o reacție imediată, spre deosebire de intoleranțele alimentare. „Sunt lucruri diferite, lucruri distincte. Ambele se găsesc se găsesc sub umbrela mare a reacției față de alimente. Consum pentru prima oară, consum a 10-a oară un aliment în viață și încep să manifest o reacție adversă. Mecanismul ce stă la baza respectivei reacții, pe care o părintele o vede, este similar și constă în tulburări digestive, stare de agitație, stări de reflux gastroesofagian. În contextul alergiilor alimentare intervine sistemul imun. Sunt reacții imune imediate. Ceva din celulele căilor inflamatorii din organism sunt modificate, fie născut fie dobândit, când intră în contact cu un anumit aliment” a explicat, la Medika TV, dr. Iulia Țic, medic primar pediatru.

În cazul intoleranțelor alimentare, problema medicală are legătură directă cu sistemul digestiv, fără implicarea sistemului imunitar. „Când vine vorba despre intoleranța alimentară, practic  organismul nu reușește să digere foarte bine acel aliment. Iarăși din multe motive, pe de o parte, pentru că alimentele din ziua de astăzi conțin multe substanțe nocive, pe care noi, genetic, nu suntem instruiți să le recunoaștem. Astfel, apar vărsăturile, rămân mult în stomac alimentele, apare balonarea de după masă” a mai spus dr. Iulia Țincu. 

A face diferența între alergie și intoleranță alimentară este important pentru medici pentru că astfel se poate oferi o estimare clară a evoluției bolii pentru pacient. „Știm să spunem că reacția va dura foarte mult, știm să învățăm părinții cum să se comporte când cei mici merg în tabără, la restaurant sau în cantonamente. Pentru că trebuie să fie feriți de acele alimente” a mai spus dr. Iulia Țincu.