Blog

Tulburările din spectrul autist se pot observa încă din primii ani de viață ai copilului. Modul în care el comunică poate fi un semn că ceva se petrece și că cel mic trebuie evaluat de un specialist. 

„Limbajul poate să sufere o serie largă de modificări. Sunt copii care, dacă ne gândim la cei cu tulburări din zona autismului, care achiziționează limbaj, dar utilizează un soi de prozodie particulară, în termeni de specialitate. Adică e ca și când ar cânta cuvintele, au în exprimare o melodicitate a verbalizării. E ca o voce, ca o dublare a desenului animat” susține dr. Carmen Truțescu, medic primar psihiatrie pediatrică. 

Copiii care se dezvoltă normal ar putea, prin joacă, să utilizeze un limbaj diferit, dar această tendință se manifestă pe o perioadă scurtă. Dacă timpul trece, iar natura limbajului rămâne neschimbată părinții ar trebui să ceară sfatul unui specialist. „Copilul tipic se poate răsfăța și să utilizeze această intonație particulară pentru o bucată scurtă de timp, dar când discursul său este mereu așa, atunci este un criteriu de diagnostic. Iarăși există tendința de a repeta cuvintele, de a repeta întrebarea. Părintele întreabă vrei apă?, iar copilul în loc să spună Da sau nu răspunde vrei apă?, iar asta sugerează o problemă. Repetarea cuvintelor auzite în mediul din jur este o altă problemă. Copilul repetă ce aude așa cum poate repeta și alte sunete fără un sens anume. Această bizarerie în exprimare reprezintă un semnal de alarmă și ar trebui făcute investigații” a mai spus dr. Carmen Truțescu.