Grupul de Comunicare Strategică raportează astăzi un număr de 307 cazuri noi de îmbolnăvire în urma infectării cu virusul SARS-CoV2.
În ultimele 24 de ore, mai arată raportul autorităților, s-au făcut 20.816 teste RT-PCR și 10.334 de teste rapide antigenice
Bilanțul indică o scădere semnificativă a numărului decese, care se ridică astăzi la 39 (21 bărbați și 18 femei). 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 8 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În prezent, în spitale mai sunt internați 2.841 de bolnavi cu COVID-19, din care 485 sunt la terapie intensivă.