Bilanț sumbru – România a depășit 54 de mii de decese COVID. Care sunt cifrele zilei

România a depășit astăzi pragul de 54 de mii de decese provocate de noul coronavirus, numărul deceselor raportate azi fiind de 54.011, înregistrate de la începutul pandemiei.

Azi, INSP anunță 350 de noi decese (177 bărbați și 173 femei), din care 51 anterioare ultimelor 24 de ore.

“Dintre cele 350 de decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă   30-39 ani, 17 la categoria de vârstă 40-49 ani, 34 la categoria de vârstă 50-59 ani, 88 la categoria de vârstă 60-69 ani, 104 la categoria de vârstă 70-79 ani și 104 la categoria de vârstă peste 80 ani.

329 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 12 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 51 de decese anterioare intervalului de referință, survenite  în județele Argeș, Bacău, Brăila, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș Vaslui și Municipiul București, 1 în septembrie 2021, 47 în octombrie 2021 și 3 în noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 299 de decese.

Din totalul de 350 de pacienți decedați, 314 erau nevaccinați și 36 vaccinați. Cei 36 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 34 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități”

Grupul de Comunicare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat, la nivel național, 3.535 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV 2, dintre care 63 sunt ale unor pacienți reinfectați. S-au făcut 15.920 de teste RT-PCR (8.941 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.979 la cerere) și 32.519 teste rapide antigenice.

În ceea ce-i privește pe bolnavi, sunt 13.336 internați în spitale, din care 1.655 sunt la ATI.

Din totalul pacienților internați, 200 sunt minori, 185 fiind internați în secții și 15 la ATI.

Categorii: Alertă: coronavirus, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea