Ioana Mihăilă a susținut o conferință de presă de bilanț, după ce și-a înaintat demisia din funcția de ministru al Sănătății, alături de toți ceilalți colegi ai săi din Guvern, membri ai USR-Plus.
Printre altele, Ioana Mihăilă a adus în discuție o situație de criză, și anume că personalul din centrele de vaccinare nu este plătit de 4 luni.
“Ultima plată pentru cadrele medicale și pentru registratorii medicali din centrele de vaccinare a fost aferentă lunii mai, nu avem de unde distribui bani către aceste centre de vaccinare. Noi încă din luna iulie am trimis execuția bugetară și necesarul de rectificare către Ministerul Finanțelor și ne așteptam ca la începutul lunii august această rectificare bugetară să se întâmple“, a declarat Ioana Mihăilă.
Pe de altă parte, ministrul demisionar al Sănătății a vorbit despre faptul că în București este deja criză de paturi de terapie intensivă pentru pacienții cu COVID-19.
“Multe din secțiile de Terapie Intensivă COVID din București sunt pline, ieri am avut discuții cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, am identificat spitale care au preluat în valul 3 pacienți, atunci când secțiile au fost pline, și am contactat managerii acestor spitale pentru a le solicita creșterea numărului de paturi pentru pacienții COVID-19 cât de repede posibil”, a mai spus Ioana Mihăilă.