Beneficiile biopsiei cu vacuum prin ghidaj ecografic sau mamografic. Iată de ce le recomandă medicii

Procedurile minim invazive în diagnosticarea cancerului au devenit o realitate și în București. Dr. Isabela Maria Botea, medic specialist radiologie – imagistică medicală, cu atestat in senologie imagistică, în cadrul Spitalului Euroclinic, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria, realizează biopsii cu vacuum asistate mamografic sau ecografic, după ce a studiat această procedură în Italia. Beneficiile acestor investigații sunt multiple și redau speranța de viață a pacientelor.

„Puncțiile nu sunt foarte frecvente, nu le facem atât de mult cum facem puncțiile sub ghidajul ecografului. Pentru că, de regulă, nodulii se văd ecografie și în cazul asta noi facem puncțiile sub ghidajul ecografului, ne folosim de metoda la care se vede leiunea respectivă. La mamografia vedem lucruri pe care ecografia nu le percepe. Acestea pot fi tot cancere, pacienta poate avea o ecografie normală și când vine la mamografie descoperim că are microcalcificări. În acest caz trebuie să implicăm această puncție vacuum asistată. Noi avem un target pe acele microcalcificări și ne folosim de aparatul cu vacuum pentru a extrage, cu anestezie locală, în condiții de siguranță, probe din acele microcalcificări. Uneori le excizăm pentru că ele sunt mici și noi trebuie să extragem o cantitate mare de țesut prin acest vacuum și atunci facem o excizie completă a leziunilor. Dacă ele sunt de un anumit tip adică cu risc e și mai bine pentru că tratamentul în ghid presupune această excizie cu vacuum. Dacă sunt cancere chirurgul va trebui să facă completă sau uneori să facă o masectomie” susține Dr. Isabela Maria Botea, medic specialist radiologie – imagistică medicală, cu atestat in senologie imagistică, în cadrul Spitalului Euroclinic, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.

În ceea ce privește biopsiile cu vacuum ghidate ecografic, medicii pot exciza anumite formațiuni apărute în interiorul sânului.

„Exciziile ghidate ecografic prin vacuum lucrurile sunt și mai simple. Anumite leziuni precum papiloamele, situate în canalul mamar, diagnosticate prin ecografie ele au indicate în ghid să fie excizate prin vacuum. Intervenția e minim invazivă, durează 10 minute, noi verificăm în totdeauna țesutul și lucrurile sunt bune. Uneori se pot scoate și noduli benigni. Pentru pacientă e un lucru benefic pentru că reducem mult intervențiile chirurgicale care se făceau acum mulți ani, pur și simplu doar de verificare” mai spune Dr. Isabela Maria Botea, medic specialist radiologie – imagistică medicală, cu atestat in senologie imagistică, în cadrul Spitalului Euroclinic, parte a Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.

Categorii: Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea