Medicina este unul dintre domeniile de activitate care se bazează foarte mult pe evoluția tehnologică. Astfel, în practica de zi cu zi, medicii folosesc deja softurile de inteligență artificială. Iar beneficiile pe care le oferă sunt numeroase.
„În momentul acesta suntem în stadiul în care ne eficientizează munca și scade timpul în care noi putem să rezolvăm un caz. Este destul de important în cazul anumitor afecțiuni. Ar trebui să scadă din ce în ce mai mult eroarea umană. Suntem oameni, putem greși și softul ne poate ajuta în sensul acesta” susține dr. Andru Lamas, medic primar radiologie și imagistică medicală în cadrul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.
Rezultatele obținute în cazul investigațiilor medicale în care sunt utilizate softurile de inteligență artificială sunt mult mai precise și lipsite de erori.
„Softul este foarte bun pentru că identifică rapid orice problemă și modificare la nivelul organismului. De exemplu, aplicațiile ne pot ajuta să calculăm exact volumul creierului și intră în profunzime și calculează procentual zone țintă, în care ne arată dacă sunt sau nu probleme în ceea ce privește dimensiunile” mai spune dr. Andru Lamas, medic primar radiologie și imagistică medicală în cadrul Rețelei Private de Sănătate Regina Maria.