Beijing: elevii au revenit la cursuri și poartă brățări care le controlează temperatura

China se teme de apariția unui val nou de COVID-19 și, în ciuda situației stabile, continuă să ia măsuri sporite pentru a preveni noi infecții. Elevii de gimnaziu din Beijing și-au reluat, săptămâna aceasta, cursurile. Ei au fost obligați să poarte brățări electronice care trimit avertizări în cazul în care purtătorul începe să facă febră.

China speră ca dispozitivele să o ajute să țină situația sub control. În cazul unei temperaturi ridicate – peste 37,2 grade – brăţara trimite o alertă către cadrele didactice, iar profesorii sunt încurajați să anunțe imediat poliţia. Brățările sunt în faza de testare și sunt, deocamdată, folosite în cinci districte din Beijing.

Cursurile școlilor au fost suspendate în luna ianuarie și, de atunci, s-au desfășurat numai online. În unele regiuni, cursurile au fost reluate la sfârșitul lunii martie.

La Beijing, mai întâi au fost chemați la cursuri elevii de clasa a douăsprezecea. Abia de luni s-au reluat cursurile și la clasele gimnaziale.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes