BANI EUROPENI ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA COVID-19. Care sunt primele spitale ce ar putea fi dotate cu echipamente medicale noi

Ministerul Fondurilor Europene a lansat, pe 15 mai, un apel prin care spitalele din România pot achiziționa echipamente pe care să le folosească în lupta împotriva COVID-19. Deși termenul limită de depunere a proiectelor este pe 30 septembrie 2020, două spitale au depus deja cereri pentru decontarea cheltuielilor echipamentelor medicale din fonduri europene. Este vorba despre Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni și Spitalul Municipiului Lupeni. Alte 23 schițe de proiect se află în curs de finalizare în aplicația informatică în care pot fi depuse proiectele.

 „Ne propunem ca în maximum o lună de acum să parcurgem etapa evaluării proiectelor depuse și spitalele să aibă deja semnate contractele de finanțare. Este important ca unitățile spitalicești să țină cont de condițiile de finanțare și dotările solicitate spre decontare să fie relevante în contextul actual cauzat de coronavirus”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

În cadrul apelului vor fi finanțate mai multe tipuri de proiecte. Cele de tip A, cu valoare maximă de 10 milioane euro, se adresează unităților publice sanitare și de suport pentru pacienții testați pozitiv sau suspecți de infecție cu virusul SARS-CoV-2, precum și celor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională. Proiectele au în vedere finanțarea echipamentelor medicale necesare în tratamentul pacienților. Proiectele de tip B, cu valoare maximă de 15 milioane euro, sunt destinate spitalelor modulare și secțiilor de terapie intensivă mobilă.

Proiectele de tip C, cu valoare maximă de 3 milioane euro, se adresează autorităților publice locale, în parteneriat cu furnizorii publici de servicii de asistență socială, pentru categoriile vulnerabile.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea