AVERTISMENT! A crescut îngrijorător numărul bolnavilor TBC

În ultima vreme s-a înregistrat o adevărată explozie de noi cazuri de tuberculoză, avertizează medicul ieșean Tudor Ciuhodaru.

Într-o postare făcută pe Facebook, cunoscutul medic urgentist trage un semnal de alarmă și transmite un mesaj dur oficialilor din sănătate, cerând deschiderea spitalelor pentru pacienți cronici și pentru persoane care, nereprezentând urgențe, nu au fost internate pentru investigații și tratament. Ciuhodaru se așteaptă la o adevărată explozie de noi cazuri de tuberculoză, în condițiile în care la Iași deja au fost diagnosticați noi pacienți cu această boală extrem de contagioasă.

Ne așteptăm la o creștere a numărului de pacienți diagnosticați cu tuberculoză. De pe 15 mai am înregistrat foarte multe cazuri de tuberculoză. 32 de pacienți au fost diagnosticați (asta doar la Iași!), 10 într-o singură zi. Cei mai mulți sunt bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 54 ani. Boala este extrem de contagioasă! Se transmite pe cale aeriană. Un pacient diagnosticat cu tuberculoză poate fi tratat și în 4 luni dacă ajunge la timp la spital. Nediagnosticată sau neglijată (și) această boală poate fi letală”, a scris medicul ieșean pe Facebook.

Potrivit lui Ciuhodaru, România are cele mai multe cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană, iar 1.000 de pacienți mor anual de tuberculoză, numărul fiind considerabil mai mare în comparație cu orice altă țară din UE.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes