Atenționare de la Ministerul Afacerilor Externe pentru românii care se află sau călătoresc în Spania. O persoană a murit și alte 160 sunt afectate din cauza unei bacterii periculoase

O persoană a murit și alte 160 au fost infectate cu Listeria, o bacterie care se transmite de obicei, la oameni prin produse alimentare contaminate și care produce listerioză. Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că Departamentul pentru Sănătate și Familie al Guvernului Autonom din Andaluzia a identificat și retras de pe piață un produs contaminat cu bacteria Listeria monocytogenes, ulterior apariției cazurilor de îmbolnăvire ca urmare a consumului de carne de porc procesată și ambalată, investigând și alte produse care ar putea fi contaminate cu această bacterie.

Ministerul Sănătății și Familiei spaniol a informat că a crescut numărul de pacienți infectați cu bacteria Listeria, până la 22 august 2019 înregistrându-se, în Andaluzia, 161 cazuri, din care 82 spitalizați și un deces. Situația pe provincii a cazurilor de îmbolnăvire se prezintă astfel: Sevilla 64, Huelva 10, Cadiz 2, Cordoba 2, Malaga 4. De asemenea, statul spaniol a alertat organismele europene și Organizația Mondială a Sănătății referitor la situația creată de propagarea acestei infecții și posibilitatea de a fi identificată și în alte țări, turiștii străini care călătoresc din Regatul Spaniei putând prezenta simptomele bolii.

Ultimele date oferite de guvernul local andaluz indică o creștere la 529 a cazurilor susceptibile de posibila infecție, în cursul zilei de 22 august 2019. Având în vedere numărul mare de cetățeni infectați, la care se adaugă cei suspecți a fi infectați cu această bacterie, Guvernul andaluz (Junta de Andalucia) a decretat alertă alimentară.

Autoritățile spaniole informează cetățenii care au simptome de febră, dureri musculare, vărsături sau diaree, dureri de gât, confuzie și oboseală, să se adreseze de urgență medicului de familie sau celui mai apropriat spital.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34 954 233 243, +34 954 230 947, +34 954 624 053, +34 954 624 070, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al oficiului consular al României la Sevilla: + 34648212169.

Listerioza, semne și simptome

Listerioza este o infecție severă, provocată de consumul alimentelor contaminate cu bacteria Listeria monocytogenes. În unele cazuri germenul a fost transmis prin contact direct cu alte persoane infectate sau animale.

Unele persoane fac o formă a bolii asemănătoare gripei, prezentând simptome precum febră, dureri musculare, greață și vomă și dureri gastrice. Însă, dacă bacteria reușește să pătrundă la nivelul sistemului nervos, simptomatologia poate fi mult mai severă. În acest caz, printre simptome se numără cefaleea și rigiditatea cervicală, convulsii, pierderea echilibrului și o stare confuzională.

Listerioza reprezintă un pericol major pentru femeile însărcinate și pentru făt, provocând, în numeroase cazuri, nașterea prematură, avortul sau nașterea unui copil mort. Persoanele cu un sistem imunitar slăbit au, de asemenea, un risc crescut de a face o formă severă a bolii. Printre aceste cazuri se numără persoanele care sufera de cancer sau SIDA, dar și bătrânii. 

Se tratează cu antibiotice

 Listerioză se tratează cu antibiotice. Datorită gravității bolii, mulți medici preferă să interneze pacienții în spital pe timpul efectuării tratamentului, pentru o monitorizare mai bună. Antibioticele pot fi astfel administrate intravenos, ele ajungând astfel direct în sânge. Această reprezintă cea mai rapidă și mai eficientă cale de a administră un antibiotic. Tratamentul antibiotic durează de obicei două săptămâni. Persoanele cu sistemul imunitar slăbit, pot necesită tratament pe o perioadă mai lungă, pentru prevenirea recurenței bolii. 

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes