Pentru medicii români a devenit tot mai dificil să îngrijească pacienții care au COVID-19. Creșterea alarmantă a numărului de cazuri pune mare presiune pe sistemul medical, iar riscul ca întreaga rețea de sănătate publică din țara noastră să cedeze sub avalanșa de cazuri devine iminent.
În spitalele din România în care sunt tratați bolnavii COVID-19 o zi de muncă este cu adevărat epuizantă. Nu de puține ori medicii sunt nevoiți să facă eforturi mari pentru a-i putea interna pe acești bolnavi, pentru că în spitalele în care profesează nu mai există locuri libere.
„Intrăm în gardă cu puține locuri sau fără locuri, atunci când avem câteva locuri libere ele se ocupă foarte repede. Există situații în care noi nu putem interna pacienții și atunci ne apucăm să căutăm locuri pentru pacienții care necesită internare, iar acest proces este dificil pentru că și celelalte spitale COVID-19 se află în situația noastră: locuri puține, care se epuizează repede”, a explicat dr. Andreea Moldovan, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov la Medika TV.
O presiune foarte mare se pune și pe personalul din laboratoarele unităților medicale, acolo unde se realizează testele pentru depistarea infecției cu noul coronavirus. „Laboratoarele fac cu greu față numărului mare de probe. Pentru confirmarea cazurilor și găsirea unui loc este nevoie de ore, de aceea sunt procese care trebuie manageriate din timp, fără a fi amânate procedurile de testare”, a mai spus dr. Andreea Moldovan.