O asistentă medicală a fost înjunghiată, miercuri dimineață, în curtea Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei, județul Bihor. Cel care a atacat-o este un pacient, care se află de mai mulți ani sub tratament.
Potrivit ebihoreanul.ro, pacientul nu era considerat periculos de cadrele medicale și avea dreptul la plimbări prin curte.
“În general, bolnavii psihiatrici sunt imprevizibili. Acest bolnav se înţelegea bine cu asistenta, a spus că voia s-o sperie. Acum trebuie aflat de unde avea cuţit. El avea voie să iasă în curte, la plimbare”, a declarat managerul spitalului, dr. Carmen Ghilea.
Aceasta a precizat că asistenta nu a fost rănită grav. “După ce i s-a acordat primul ajutor, colega asistentă a fost dusă la spitalul din Beiuş. Încă nu ştim cât de adâncă este rana, ştim doar că s-a ridicat pe picioarele ei”, a precizat managerul.
Publicația citată precizează că și în trecut au existat incidente provocate de pacienți. Poliția a deschis o anchetă în acest caz.
Ceea ce s-a întâmplat în spitalul din Bihor readuce în prim-plan problema siguranței angajaților din unitățile sanitare în care sunt tratați pacienți cu probleme psihice.
Cel mai grav incident de acest gen, despre care a relatat și Medika TV la vremea respectivă, a fost înregistrat în august 2019, la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca din județul Buzău. Atunci, 4 oameni au murit pe loc, iar alți 2 au murit mai târziu, la spital, în urma atacului unui pacient asupra colegilor de salon.