ARTIFICIILE, PERICOLUL DIN SPATELE FASCINAȚIEI CULORILOR ȘI LUMINILOR. Ce inhalăm în timpul unui foc de artificii

Cu toții suntem fascinați de spectacolul oferit de artificii, atunci când ele luminează cerul în mii de culori. Ceea ce nu știm și ne avertizează oamenii de știință este că această distracție ne poate pune sănătatea în pericol.

Conform unui studiu recent publicat în Statele Unite ale Americii și citat de CNN, în compoziția artificiilor intră substanțe chimice, precum metalele grele, care pot să ne afecteze starea de sănătate. Metalele sunt folosite tocmai pentru efectul care ne place cel mai mult la artificii, adică miile de culori vii pe care le vedem pe cer. De exemplu, pentru culoarea albastră, cercetarea a scos la iveală faptul că producătorii de artificii folosesc stronțiu și cupru.

Studiul a fost realizat pe 12 tipuri de astfel de produse pirotehnice, vândute la magazinele obișnuite din Statele Unite ale Americii. Analiza compușilor chimici a demonstrat faptul că producătorii au folosit substanțe care pot afecta celulele umane și plămânii animalelor. „Oamenilor le place să petreacă timpul liber urmărind jocurile de artificii, dar nimeni nu știe că de fapt inhalează metale toxice în cantități mari” avertizează Terry Gordon, autoarea studiului și profesor în cadrul Facultății de Medicină a Univeristății Grossman, din New York.

Pentru a demonstra aceste ipoteze, profesorul Gordon a pornit artificiile într-o cameră construită din oțel inoxidabil, apoi a filtrat particulele cu filtre speciale, expunându-le apoi la celulele umane și pe șoareci. În timpul cercetărilor sale, Terry Gordon a descoperit că două dintre produsele pe care le-a folosit au emis particule de plumb. Profesorul Gordon a descoperit astfel că focul de artificii a emis particule de plumb la 40.000 de părți pe milion, ceea ce înseamnă o cantitate îngrijorător de mare.

Particulele toxice conținute de artificii pot avea efect asupra sănătății copiilor, afectându-le sistemul respirator. Potrivit lui dr. Kristin Van Hook, cadru didactic al Academiei Americane de Pediatrie, copiii nu ar trebui să fie prezenți în locuri unde se fumează sau există focuri de artificii. „Adulții ar trebui să fie foarte atenți atunci când își duc copiii să vadă focuri de artificii. Ar trebui totuși să le interzică” a declarat Kristin Van Hook. Ea a recomandat limitarea duratei de timp în ceea ce privește expunerea copiilor la artificii.

Totuși în Statele Unite ale Americii, din motive de siguranță și sănătate publică, utilizarea artificiilor este atent monitorizată, producătorii fiind verificați atent. Laboratorul American privind Standardele de Utilizare a Artificiilor este o organizație non-profit care verifică dacă produsele care ajung în Statele Unite ale Americii respectă legislația în vigoare. „Noi avem oameni trimiși în fabricile din China, cel mai mare producător de astfel de produse. Totuși capacitatea noastră de testare este mică” a explicat John Rogers, directorul executiv al entității.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes