Nu există nici o discuție despre ”închiderea/carantinarea” Capitalei sau a vreunui oraș din România-transmite Grupul de Comunicare Strategică, după vehizularea mai multor zvonuri de acest gen.
Pe de altă parte, din comunicarea autorităților centrale se arată că 21 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor și două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicarea de informații false.
Ultima raportare a Grupului de Comunicare Strategică arată că în România au fost confirmate până acum 48 de cazuri de cetățeni infectați cu COVID 19. Dintre cei 48 de cetățeni care au contactat virusul, 6 au fost declarați vindecați și au fost externați.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.450 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 12.878 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
”Reiterăm faptul că informațiile vehiculate prin intermediul rețelelor sociale, potrivit cărora municipiul București s-ar închide sau ar intra în carantină, sunt false. Nu există nicio discuție despre „închiderea/carantinarea” Capitalei sau a vreunui oraș din România.
De asemenea, rugăm cetățenii să dea dovadă de responsabilitate și să nu răspândească pe rețelele de socializare, sau pe alte canale, informații care nu provin din surse oficiale”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.
În ceea ce privește, activitatea în punctele de frontieră la granița cu Republica Serbia, autoritățile anunță că începând de joi, 12 martie, ora 08.00, a fost suspendată temporar activitatea următoarelor puncte de trecere a frontierei de la granița comună:
– PTF Vrbica – Valcani- specific rutier;
– PTF Nakovo – Lunga- specific rutier;
– PTF Jasa Tomic – Foeni – specific rutier;
– PTF Kaludjerovo – Naidas – specific rutier;
– PTF Golubac – Moldova Nouă – specific rutier/naval;
– PTF Kladovo – Drobeta Turnu Severin – specific naval;
– PTF Kusjak – Porțile de Fier II – rutier.
Măsura a fost instituită de către autoritățile din Republica Serbia în vederea protejării sănătăţii cetățenilor din cele două state, în contextul extinderii infecției cu COVID-19.
Traficul de frontieră între cele două țări va continua în condiţii normale prin P.T.F. Stamora Moravița (județul Timiș), P.T.F. Jimbolia (județul Timiș) și P.T.F. Porțile de Fier I (județul Mehedinți).