Al treilea val continuă să fie unul dramatic din România, nu atât prin numărul noilor îmbolnăviri, cât prin cel al vieților pierdute.
Grupul de Informare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat în România 3.852 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV2. Cele mai multe sunt înregistrate, în continuare, în București – 889 și județul Cluj – 274.
Până acum, de la începutul pandemiei, 25.800 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV 2 au murit.
195 dintre aceștia, adică 109 bărbați și 86 de femei, au murit în ultimele 24 de ore.
1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 70 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 49 decese la categoria de peste 80 de ani.
183 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Și numărul bolnavilor în stare gravă se menține ridicat. Dintr-un total de 13.050 bolnavi internați în spitalele din țară, 1.518 sunt la ATI.
Autoritățile mai informează că de ieri până azi s-au făcut 26.132 teste RT-PCR și 11.385 de teste rapide antigenice.