Apelul unui chirurg oncolog pentru pacienții cu cancer

După aproape o lună de când intervențiile chirurgicale au fost limitate inclusiv în cazul pacienților cu cancer, situația acestor pacienți începe să devină dramatică. Bolnavii care au nevoie de o intervenție chirurgicală sunt considerați cronici, nu urgențe medicale, iar în cazul lor responsabilitatea a fost trecută la medicii curanți. Situația devine cinică. Restricțiile impuse spitalelor îi aduc pe chirurgii oncologi în situația de a face fac liste de așteptare și de a/și evalua periodic pacienții pentru a vedea dacă au devenit urgențe medicale, ceea ce le-ar da dreptul să intervină.

Medikatv.ro a scris despre acest subiect încă de acum două săptămâni când a atras atenția că pacienții oncologici vor deveni victime colaterale în războiul cu COVID-19.

În apărarea bolnavilor care au indicație chirurgicală se ridică și un medic chirurg de la Institutul Oncologic București. Bogdan Tănase, medic primar chirurgie generală, întreabă dacă va lua cineva o decizie pentru acești pacienți: ”Mă întreb și eu, ca medic care tratează pacienți oncologici, decidenții înțeleg oare că trebuie găsită o soluție pentru acești bolnavi? Sunt pacienți cronici, nu sunt urgențe, dar multe din intervențiile chirurgicale oncologice au un timing precis în raport cu restul tratamentelor. Ce se întâmplă cu acești pacienți? Când și cum îi putem opera în siguranță? Avem o Comisie de Chirurgie Oncologica la Ministerul Sănătății, oare această comisie nu ne poate îndruma în vreun fel? Fiindcă suntem noi, ca medici, din punct de vedere medico-legal și moral mai ales suntem între ciocan și nicovală. Și aceste întrebări evident sunt valabile și pentru toți pacienții aflați în tratament cronic: dializa, diabet, boli rare. Deci? Aude și ajută cineva?”

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes