Teste efectuate pe oameni au arătat că un vaccin-candidat împotriva SARS CoV2 ar fi sigur şi eficient, a anunțat, duminică, China National Biotec Group (CNBG), potrivit Reuters.
Vaccinul experimental le-a indus anticorpi de nivel înalt tuturor participațiilor la studiu, care au primit serul în faza 1/2 a testului clinic. La testare au luat parte 1.200 de persoane sănătoase.
Este al doilea vaccin-candidat al CNBG care dă rezultate în fazele preliminare de testare.
Pentru a putea intra în producție, vaccinul trebuie să-și dovedească eficiența în ”faza 3” a testării pe oameni, la care să ia parte mii de participanți.
CNBG a anunțat că urmează să desfășoare ce-a de-a treia fază de testare a vaccinului în Emiratele Arabe Unite, fără să precizeze pe care dintre cele două vaccinuri urmează să le testeze.