ANUNȚUL AȘTEPTAT DE TOATĂ LUMEA! Ministrul Tătaru semnează marți noul protocol privind tratarea pacienților asimptomatici

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că marți, 23 iunie, va semna ordinul care va stabili că pacienții cu COVID-19, asimptomatici, vor putea fi tratați și altfel, nu doar în spitale. Decizia vine pe fondul presiunii puse pe spitalele din România, supraaglomerate în ultima vreme din cauza numărului mare de bolnavi.

Comisia Specială anti-COVID-19 din Ministerul Sănătății a elaborat încă de acum 2 săptămâni un nou protocol de tratament care-i vizează pe pacienții asimptomatici. Potrivit noilor recomandări se scurtează durata de internare a acestor bolnavi, iar aceștia vor fi testați o singură dată, nu de trei ori așa cum se întâmplă în prezent. Comisia a decis să nu mai se efectueze testul numărul doi și testul numărul trei, la o distanță de 24 de ore unul de celălalt.

Noi am tras o concluzie și am făcut o propunere în acest sens Ministerului Sănătății în sensul reducerii perioadei de spitalizare pentru aceste cazuri după o analiză a stării de sănătate a acestora, care să fie foarte atentă astfel încât să nu avem evenimente neplăcute ulterioare, cu monitorizarea stării de sănătate ulterior, până la 14 zile. Între 8 și 10 zile, Ministerul Sănătății va lua o decizie în acest sens, noi am mers între 8 și maxim 10 zile” a explicat dr. Adriana Pistol, șeful Comisiei Speciale anti-COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătății, în direct la „Medika Special”.

Reducerea numărului de zile de spitalizare ar putea fi aplicată și în cazul bolnavilor cu forme ușoare de boală, dacă timp de 10 zile starea lor de sănătate nu se agravează, a mai explicat dr. Adriana Pistol.

Modificarea protocolului de tratament pentru pacienții asimptomatici, exact în forma pe care au realizat-o și reprezentanții comisiei speciale anti-COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătății, a fost recomandată de Organizația Mondială a Sănătății încă din data de 27 mai.

Dramele pacienților asimptomatici

Într-o intervenție la Medika TV, o pacientă internată la spitalul suport COVID din Râmnicu Sărat, județul Buzău, a povestit condițiile în care este internată: „Suntem ținuți cu forța, eu nu știu cum să procedez, eu nu vreau să încalc legea, vreau să stau în izolare la domiciliu, mie dacă mi se spune că pot sta două luni în casă, eu stau în casă, în curte, cu mâncarea mea. Am găsit fir de păr în mâncare. Nu aveți cum să vă negativați în condițiile în care nu aveți o mâncare sănătoasă, igienă personală, să ieși să iei o rază de soare”, a explicat bolnava.

Potrivit ministrului Sănătății, ordinul care va fi semnat marți va prevedea ca asimptomaticii să fie lăsați acasă după 10 zile de internare. Nelu Tătaru a explicat că externarea mai devreme de acest termen este exclusă, în condițiile în care virusul poate fi transmis. Tocmai de aceea, e nevoie de o asumare a ieșirii în comunitate din partea pacientului, dar și a autorităților sanitare, mai ales având în vedere că în țara noastră virusul are o transmitere comunitară accentuată.

Tags: , , , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes