Anunț OMS: stare de urgență la nivel internațional

Membrii și consultanții Comitetului de Urgență al Organizației Mondiale a Sănătății s-au reunit, pentru a doua oară, pe tema situației provocate de apariția coronavirusului în China și au analizat implicațiile la nivel mondial. La finalul reuniunii, specialiștii au decis că se impune declararea stării de urgență la nivel internațional.

Reprezentantul Ministerului Sănătății din Republica Populară Chineză a raportat situația actuală și măsurile de sănătate publică luate. Ultimul bilanț indică 7711 cazuri confirmate și 12167 de cazuri suspecte în toată țara. Dintre cazurile confirmate, 1370 sunt grave și 170 de persoane au murit. 124 de persoane s-au recuperat și au fost externate din spital. Dincolo de granițele Chinei, există 82 de cazuri în 18 țări. Dintre acestea, 7 sunt pacienți care nu au călătorit în China. Coronavirusul s-a transmis de la om la om în 3 țări din afara Chinei iar unul dintre aceste cazuri este sever.

La prima ședință, Comitetul a exprimat opinii divergente cu privire la declararea stării de urgență. A doua reuniune, cea de astăzi, a avut loc în condițiile unei creșteri semnificative a numărului de cazuri din China și din alte state.

Comitetul a recomandat și o misiune internațională în China, la nivel de experți, care să sprijine identificara sursei coronavirusului, să analizele gravitatea bolii și amploarea transmiterii de la om la om. Această misiune ar trebui să furnizeze comunității internaționale informații care să ajute la înțelgerea situației și impactului coronavirusului.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes