Angajații din Sănătate care nu au primit vouchere de vacanță vor beneficia de acest drept

În urma protestelor din Sănătate care au avut loc săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care prevede majorări salariale pentru o parte din personalul medical și auxiliar din spitale. De asemenea, potrivit unui proiect de OUG publicat de Ministerul Sănătății, executivul va acorda vouchere de vacanță, în acest an, angajaților din Sănătate care nu au beneficiat de acest drept. Valoarea actuală a unui voucher de vacanță este de 1.450 lei, scrie 360medical.ro.

Potrivit proiectului, în 2023, „contravaloarea voucherelor de vacanță pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice, precum şi în cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”.

Prevederea se aplică doar pentru personalul din sectorul sanitar care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, nu a beneficiat de vouchere de vacanță. Nota de fundamentate a proiectului de act normativ arată că acordarea voucherelor de vacanță nu s-a efectuat în mod unitar în unitățile sanitare publice, ceea ce a generat discriminări între salariații diferitelor unități.

„Astfel, în unele unități sanitare personalul din cadrul UPU, CPU, medicii rezidenți, personalul de cercetare etc au beneficiat de vouchere, fiind finanțați integral de la bugetul de stat, în timp ce personalul medico-sanitar, TESA, persoanul de deservire, etc nu a benficiat de acest drept, neavând aceeași sursă de finanțare”, se precizează în proiectul de OUG.

Pentru categoriile de personal finanțate în conformitate în prevederile Legii nr. 95/2006, voucherele de vacanță au fost acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, iar pentru celelalte categorii de personal din veniturile proprii ale unității sanitare, din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Unițătile sanitare care au acordat voucherele de vacanță, au alocat fonduri, în principal, persoanelor care au avut calitatea de angajat al unității sanitare la data acordării voucherelor de vacanță.

Însă multe unități sanitare nu au acordat vouchere de vacanță angajaților, nealocând sume pentru această destinație în bugetul instituției.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea